Gândind la Alcoolicii Anonimi in maniera relationala ( partea I)

Autor: Christopher K. Bitten ( Canada), Psihoterapeut International in Psihoterapia Integrativa, Consilier Internaţional Certificat în Alcool şi Droguri

Rezumat:

Acest articol examinează Alcoolicii Anonimi (AA) ca o terapie relaţională, văzută prin lentilele nevoilor relaţionale descrise de Richard Erskine. Autorul postulează că rezulta este un beneficiu sinergetic din combinaţie cu psihoterapia integrativă şi implicarea clientului în AA.

„ Dacă discuţia ta (cu un nou-venit în AA) a fost una sănătoasă, calmă, şi plină de înţelegere umană probabil că ţi-ai făcut un prieten”(Alcoolicii Anonimi, 2001, p.94)

Alcoolismul este o condiţie atât de comună încât terapeuţii deseori vor avea clienţi care să sufere de asta, chiar dacă terapeutul poate să o recunoască sau nu. Dacă problema alcoolismului unui client apare în examinarea terapeutică, resursele pe care Alcoolicii Anonimi (AA) le furnizează vor fi probabil crescute de terapeut sau de client până la un punct. Acest articol explorează cum psihoterapenţii integrativi işi pot asista clienţii utilizând AA efectiv dintr-o perspectivă relaţională, cu cele opt nevoi relaţionale ale lui Richard Erskine (Erskine, Moursund, Trautmann, 1999) ca lentilă. Principiile AA au fost în mare măsură adaptate unui alt program în „doisprezece paşi”, şi următoarele remarci, în general, se pot aplica la fel de bine şi pe acesta.
Din experienţa autorului, terapeuţii rar participă la întâlnirile AA, deşi întâlniri sunt „deschise” adica oricine poate participa si sunt disponibile în orice oraş. De aceea, terapeuţii la fel ca şi clienţii pot avea mituri şi păreri preconcepute despre AA- probabil preluate din descrierile din media- care vor fi atinse în acest articol. Vor fi folosite citate din textul de bază AA (Autori Anonimi, 2001) pentru a susţine conceptele acestui articol: vor apărea îngroşate. Ca şi completare, AA este o resursă bogată de zicători, sloganuri şi îndrumări pregnante, care aparent pot părea simpliste dar în practică pot fi profunde şi eficace. Acestea vor apărea cu scris italic în acest articol.
Alcoolismul este adesea caracterizat, în stadiile avansate prin izolare relaţională ca o derivă de la prieteni, partenerii devin amari, iar copiii devin din ce în ce mai infricoşaţi de comportamentul impredictibil pe care alcoolismul îl aduce. Alcoolicul găseşte că este mai uşor să manipuleze centrul plăcerii din creierul lui cu alcool decât să întreprindă munca grea a iniţierii şi menţinerii relaţiilor. Distresul emoţional în cazul non-alcoolicilor tinde să motiveze spre schimbare şi progres. În cazul alcoolicilor, ca progres al bolii, maturitatea emoţională poate încetini, înceta sau regresa ca şi cum stresul este amorţit cu câteva grade de alcool. Ceea ce urmează este un eşec în învăţarea din durerea emoţională şi un eşec în dezvoltarea mai multor comportamente funcţionale.
Alcoolicii Anonimi este în mod clar o terapie relaţională sau o apropiere relaţională de vindecare. La întâlniri se practică, dincolo de cafea, prin dezvoltarea legăturilor strânse cu alţi clienţi în recuperare, ajutorarea în realizarea sobrietăţii. AA încurajază alcoolicii să renunţe la vechile metode de relaţionare: ” unii dintre noi au încercat să menţină vechile idei, dar rezultatul a fost nul până când am renunţat de tot la ele “(p.59). Această renovare a relaţiilor cu noi înşine, cu alţii şi cu o putere divină ocupă o poziţie centrală în AA. Tot mai mult, literatura subliniază importanţa blândeţii, răbdării, toleranţei şi dragostei- în locul afişării unui fals ego şi competiţiei.
Richard Erskine (1980) a identificat şi a explicat opt nevoi relaţionale în Dincolo de empatie. Acest articol de asemenea angajază elaborări ale acestor nevoi (Stewart 2006). Interesant, în timp ce acestea erau dezvoltate pentru a crea întelegerea nevoilor clienţilor, în general, au creat de asemenea o ferestra teoretică în modul de funcţionare a Alcoolicilor Anonimi, în mod semnificativ, recuperarea resocializării persoanelor dependente. Terapeutul care înţelege forţele şi deficitele din sfera relaţională a clenţilor lui alcoolici şi care înţelege cum AA poate cunoaşte nevoile relaţionale, va putea ajuta clienţii să folosească aspecte ale AA în realizarea unei vieţi relaţionale mai bogate.
Prima nevoie relaţională este aceea de securitate în relaţie (pentru ca o relaţie să fie sigură, trebuie să genereze un sens al faptului de a fi protejat şi în siguranţă- cunoştinţa faptului că deschiderea şi vulnerabilitatea nu vor fi privite ca ridicole şi jenante). AA generează asta prin încurajarea confidenţialităţii (anonimatului): luaţi poveştile dar lăsaţi numele deoparte. În AA este înţeleasa cât de dificilă poate fi recuperarea şi această izolare profundă poate să nu fie învinsă în zile sau săptămâni: vino şi lasă-ne să te iubim pănă vei putea tu să te iubeşi pe tine însuţi. Alcoolicul care recidivează este încurajat să continue să se reîntoarcă şi să înveţe din recidivă: uşa se leagănă în ambele direcţii. Râsul şi şi simţul umorului la întâlnirile AA acţionează cu putere în dezamorsarea ruşinii, trimiţând mesajul că acesta este un loc unde eşti înţeles şi în siguranţă: experienţa ta este considerată normală aici, indiferent cum este văzută în alte părţi.
Sunt doar câteva locuri în lume unde alcoolicii în recuperare nu găsesc o întâlnire AA. Chiar dacă el sau ea nu înţelege limba, o primire caldă este plăcută, furnizând siguranţă împotriva stresului de a călători şi un loc unde el sau ea va fi înţeles profund. Părţile comune ale alcoolicilor sunt izbitoare- nou-veniţii deseori gasesc asta straniu, chiar de necrezut- şi tind să găsească mai numeroase diferenţele, deşi alcoolicii netrataţi pot sa se considera ei înşişi, fara speranta. Este în acelaşi timp umilitor şi, paradoxal o imensă eliberare, să înteleagă că nu este aşa- cel puţin, nu într-o cameră cu alţi alcoolci.

Grupe noi de formare la Bucuresti si Constanta

Doua grupe de formare in psihoterapia integrativa la Bucuresti

Data inceperii:  2-3.06 2012 Bucuresti

Zece argumente pro:

1. Formarea este acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Romana de Psihoterapie

2. Posibilitatea obtinerii certificarii IIPA ( Asociatia Internationala de Psihoterapie Integrativa) ca “Psihoterapeut international in psihoterapie integrativa” ( diploma recunoscuta international)

 3. Singura asociatie de psihoterapie integrativa din Romania care nu promoveaza  o psihoterapie integrativa eclectica ci insasi psihoterapia integrativa creata de fondatorul acesteia, dr. Richard Erskine

4. Singura asociatie de psihoterapie integrativa din Romania care are o echipa de formatori romani si europeni coordonata de insusi  Richard Erskine.

 5. Nu mai este obligatoriu masterul pentru absolventii Bologna ( formare in sistem masteral)

6.  Dupa doar doi ani puteti profesa ca psihoterapeut 

7. Supervizare individuala gratuita ( 30 ore).

8. Ne interesam de dumneavaostra si in perioada supervizarii cand va  asiguram gratuit pacienti si  cabinete pentru desfasurarea sedintelor de psihoterapie.

  9. Oferim programe de psihoterapie structurate pe sedinte pentru principalele boli psihice, sistem unic, modern de predare prin folosirea simulatoarelor “psi” pentru stabilirea diagnosticului si realizarea unor sedinte virtuale de psihoterapie

10.Iar al zecelea argument este:  mie imi place psihoterapia integrativa, iar meseria de psihoterapeut este cea mai frumoasa, incitanta si valorizanta. (Camelia Stavarache)

Inscrieri: as.integrativepsychotherapy@yahoo.com

Braduta si trauma mainilor arse ( partea a treia)

Autor: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa, director Psihosucces ( http://www.psihosucces.ro)

OBIECTIVELE TERAPIEI SI MECANISMELE DE APARARE
Obiectivele terapiei au fost acelea de a identifica cele 5 mecanisme de aparare in fata rusinii:
1. Credintele scenariului
2. Deciziile coluzive
3. Schimbare defensiva a tristeţii şi a fricii
4. Reprimarea furiei
5. Fanteziile de eşecuri viitoare
Rezultatul agresiunii şi umilintei a fost ca Brăduţa s-a convins ca era proasta, ca spunea doar lucruri nepotrivite, în timp ce altii erau mult mai deştepti decât ea. Decizia ei a fost să nu vorbeasca, sa nu-şi exprime opinia, ceea ce concorda cu “recomandarile” surorii ei : “ tu sa taci si sa faci ce zic eu”. Sentimentul de ruşine prindea forma ca urmare a acordarii cu parerile pe care mama ei le avea despre ea:” tu eşti de vină pentru tot”. In timpul terapiei, pacienta a resimtit intens teama enorma pe care o avea fata de mama ei si faţă de amenintarile frecvente cu bataia. Chiar si fanteziile de eşecurile viitoare functionau in acest sens, adica sa nu se implice, să se abţină să vorbeasca şi sa nu arate ce simte pentru a putea evita riscul de a se găsi în situatii rusinoase.
La momentul actual al procesului terapeutic nu ne-am confruntat inca cu furia si nici nu a existat un contact profund cu tristetea. Eu cred că Brăduţa are încă nevoie de timp pentru a lua contact cu furia ei, emotie pentru care nu este inca pregatita. Trebuie spus că astăzi are o voce mult mai matura si mai usor de auzit.
Cred că înainte de a ne putea ocupa de infruntarea furiei, este important sa dezafectam modelul matern (mama-sora) care inca genereaza în ea o frică prea mare in asa fel incat sa nu-si permita sa fie suparata pe agresori. Un alt motiv pentru care este dificil pentru Brăduţa sa ia contact cu furia sa, este acela ca, in familia ei exista unele,,secrete” . Unul dintre acestea este legat de paternitatea surorii mai mari. După cum ştim, secretele fac parte din memoria implicita, iar legatura inconstienta pe care Brăduţa a facut-o, a fost aceea ca, daca i s-ar fi permis sa-si arate furia, ea insasi ar fi fost abandonata. Acest lucru il confirmau iesirile ei de furie, si asa, rare şi putine, dar care au fost interpretate de pacienta ca avand un potenţial distructiv.
Integrarea fricii de a fi furioasa si a greselii mamei ei de a ramane insarcinata antemarital, i-a permis să se diferenţieze şi să aibă încredere in a sti ce inseamna exact aceasta emotie.
ANALIZA TRANSFERULUI SI CONTRATRANSFERULUI
Analiza transferului a permis aducerea la lumina a unor aspecte pe parcursul relaţiei noastre. La început, Brăduţa a proiectat pe mine toate persecutiile si criticile parentale. Tăcerea ei, negatiile ei si confuzia ei reprezentau fixatia Copilului blocat si speriat. În timp, a observat că vulnerabilitatea ei a fost respectata, iar transferul s-a transformat în aşteptari de îngrijire şi protecţie. Desigur, acest proces nu este terminat şi, chiar dacă Brăduţa a decontaminat o buna parte din Adultul său au rămas inca zone de fixatie pe Copil. Introiectia ei este un Părinte Critic cu potenţial distructiv pe de-o parte si neglijent de cealalta parte. La toate acestea raspunde un Copil îngrozit şi neglijat, ale cărui fixatii conduc la nevoile sale relationale, nesatisfacute.
Gradul de conştientizare al contratransferului meu, facut din simpatie, afecţiune şi sensibilitate faţă de o femeie care arata ca un copil speriat si neglijat , m-a ajutat în dezvoltare, aspect important pentru a putea să intri în contact cu trairile pacientului. De asemenea, contrataransferul a făcut posibila identificarea nevoilor relationale nesatisfacute. Prin autoanaliza, am acordat o atenţie deosebita sigurantei noastre relationale ca să înţeleg ceea ce este important sa fie făcut sau spus, pentru ca Brăduţa sa se simta în siguranţă, fara ca nevoia sa de siguranta sa fie ignorata sau frustrata. Practic, toate nevoile sale relationale erau neimplinite, în special, nevoia de acceptare, de validare, de auto-definire si de impact . Brăduţa a fost capabila să-si recunoască nevoile nesatisfăcute si a fost în măsură să experimenteze placerea unui raport in doi, de pe pozitii egale, cu o importanţă si prezenta egale, dar, uneori, cu nevoi diferite. Ea a fost în măsură să experimenteze ce înseamnă să ai pe cineva de încredere, la care să apeleze- ceea ce înseamnă de fapt, valorizare. Brăduţa a inteles ca nu este invizibila si nici nu este atacata, si, ca de fapt, nevoia de impact il solicita pe celalalt sa aiba grija de nevoile ei. A invatat ca este normal si acceptabil sa fie diferita de ceilalti, sa aiba gânduri, sentimente şi comportamente diferite, fără a fi respinsa sau atacata.
După aproximativ un an de terapie individuală, Brăduţa a intrat într-un grup de terapie, tip maraton, desfasurat la Comarnic, timp de doua saptamani. În primele doua zile, Brăduţa a vorbit foarte putin, a lucrat singura in timpul travaliului comunitar şi nu a interacţionat cu alţi membri ai grupului. M-am gândit că avea nevoie de timp pentru a fi capabila să se simtă în siguranţă şi am respectat acest mod de interactiune, mai degrabă atribuit ritmului ei. Mai târziu, mi-am dat seama că, în schimb, avea nevoie ca eu sa–mi exprim initiativa, ca trebuia s-o invit sa ia cuvantul, să-i cer parerea despre trairile ei in ceea ce priveste intalnirea de grup. Reacţia sa, cand am rugat-o sa-mi dea feedback-ul, mi-a confirmat că i-am identificat problema : i s-a luminat fata si a inceput, desi timid, sa vorbeasca. Adesea imi exprim nevoia de iniţiativa şi ii comunic atunci când se întâmplă, că mă gândesc la problemele ei si modul lor de solutionare între sedintele de terapie. Pentru ea este o experienta noua să ştie că cineva se gandeste la ea, avand in vedere absenta griji pe care a primit-o chiar de la cei care ar fi trebuit s-o faca.

Inscrieri congres

Au inceput inscrierile pentru Congresul International de Psihoterapie Integrativa de la Bucuresti, din noiembrie 2012. Pentru a beneficia de reduceri tarifare este important sa va inscrieti din timp. Puteti economisi astfel pana la 70 de euro. Pentru prima data, va veni in Romania, Richard Erskine, fondatorul psihoterapiei integrativa care va sustine un workshop in cadrul congresului nostru.

Workshop interactiv la Constanta

Constanta sau in alte orase din tara
Urmat de un psihoparty ( dans si exercitii psihologice antistres) 10 credite CPR

Trainer: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa, formator si supervizor in psihoterapia integrativa, autorul primei nasteri sub hipnoza din Romania

Participanti: studenti, absolventi, licentiati ai facultatilor de psihologie, sociologie, psihopedagogie speciala, asistenta sociala

Taxa de participare: 50 ron

Taxa speciala pentru studenti: 15 ron

Continut Program:
Comunicare prin intermediul testelor proiective ( desenul mainilor).
Comunicare prin microexpresii faciale
Psihoterapia integrativa antistres
O demonstratie de hipnoza in grup

Pentru psihoparty fiecare participant este rugat sa aduca ce doreste: sucuri, racoritoare, prajituri, de preferat facute in casa.

PERIOADA: permanent, pe masura ce se organizeaza grupuri
Workshopul poate fi organizat si in alte orase din tara. persoanele care doresc sa devina organizatori de grup, sunt rugate sa ne contacteze!

Inscrieri si informatii: contact@psihosucces.ro

Braduta si trauma mainilor arse ( partea a doua)

Autor: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa, director Psihosucces ( http://www.psihosucces.ro)

ARII DE INTRERUPERE A CONTACTULUI SI TIPOLOGIA TRAUMEI
Brăduţa a fost pe punctul de a nu mai veni la terapie, a observat ca are o problema cu “abandonul” ( iese din relatii, renunta la diferite activitati). Singurele exceptii au fost facultatea si serviciul. A reiesit ca isi doreste o relatie de lunga durata, dar adopta un comportament de aventuriera . Foloseste harta, invatata de la mama ei “ valoarea mea personala este zero”. Am lucrat la nivelul inconstientului, metafora:” Ma imbrac sport, dar vreau ca ceilalti sa creada ca sunt in rochie de seara”.
Interactiunea cu aceasta pacienta a fost, şi este, o investigaţie atentă şi sensibilă, caracterizată printr-o continuă încurajare, afectiune şi empatie, stimularea exprimarii, autovalorizarea a tot ceea ce tine de ea, susţinerea în găsirea unui ritm propriu si a timpului de care are nevoie pentru a constientiza ceea ce se intampla in interiorul ei. Ancorarea mea “in oglinda”, cu rabdare si respect, a ajutat-o ,,sa se simta”, ,,să gândeasca despre ea” şi sa-si exprime experienta, acordandu-i acestei experiente o mare valoare.
Contactul, în timpul sedintei, a fost precedat de un precontact în timpul caruia se comentau evenimente curente sau sociale. Acest precontact ce dura de la 5 la 10 minute, avea scopul să poată uşor redeschide contactul cu mine, sa se pregătească pentru întâlnire. Contactul este bun si în prezent, există o disponibilitate buna pentru asta. Postcontactul este ceva la care inca mai lucrăm, Brăduţa fiind conştienta acum de faptul că după sedinta, tinde să închidă contactul chiar cu ea insasi. Defineşte acest proces asa: de cele mai multe ori pleaca usurata de la intalnirile noastre dar, apoi are nevoie sa se inchida ca sa-si protejeze vulnerabilitatea, fie in raport cu ea, fie in raport cu ceilalti. A scris o poezie în care vorbea de un vierme, de un copil care o striga pe mama si nu-I raspunde nimeni. Am interpretat ca o regresie pentru ca problema are legatura cu mama.
In timpul unei sedinte s-a exprimat cu limbajul şi postura unui copil, asa ca mi-am imaginat că avea cam 5-6 ani. M-am acordat în termeni corporali si senzorial cu acel copil si am inceput sedinta folosind un limbaj şi ton al vocii pe care l-as fi folosit cu un copil de această vârstă. Acest lucru a făcut posibil o amintire spontana: sora sa a furat nişte bani din casă, dar mama a acuzat-o pe Brăduţa. Pentru ca aceasta n-a păutut să nege de frică, mama i-a pus palmele pe fierul de călcat încins ca “să nu mai pună altădată mîna pe ce nu trebuie”.
Brăduţa a trăit experienţa unui dialog imaginar dintre două scaune, pe unul dintre ele aflându-se “mama”, iar pe celălalt “ea la vârsta de 5 ani”. În cadrul dialogului cu două scaune, ea a descris succint procesul de introiecţie inconştientă astfel: “Te iubesc atât de mult, mamă, că voi purta eu ruşinea în locul tău”.

Apoi am pus-o sa scrie pe bilete rosii calitaţile sau defectele care I-au fost sugerate de mama sau alţii, iar pe bilete galbene- ceea ce vine din ea. Apoi I-am descris imaginea unei case cu pereţi mâncaţi de termite si cu pereţi normali si am întrebat-o ce ar face. A raspuns ca ar demola PEREŢII AFECTAŢI si apoi ar construi ceva în loc. I-am dat ca tema sa rupa biletele rosii si sa le arda (chiar înainte sa-I spun eu sa le arda m-a întrebat ”pot sa le ard?”). S-a simţit ca si cum lucrurile s-ar aseza. A avut insight-ul unui pui de pasare care se afla într-un ou în care a realizat doua- trei gauri, pregatindu-se sa iasa. Acest episod traumatic poate fi considerat ca un indicator al sentimentului său de frică, sentiment, foarte prezent în relaţiile ei cu alţii. Concluziile scenariului în relaţiile cu ceilalţi sunt evidente: dorinta de a se face puţin vizibila si de a fi ignorata intretineau convingerea ei ca nu este OK. Mai mult decât atât, din punct de vedere fiziologic, vocea ei a fost ,, blocata” de trauma si a ramas vocea unei fetiţe de 5 ani, de la care nu s- ar fi putut pretinde înţelepciune şi inteligenţă.
Vocea ei de copil era de fapt o somatizare a memoriei implicite. Terapia i-a permis să integreze această traumă si fixatia fata de ea insasi, iar cuvintele mele de validare a experientei ei, i-au permis sa-si restituie valoarea si intelegerea de sine. Într-o altă şedinţă am folosit relaxarea cu povestea „ Cum stie un copac sau o floare, dupa ce si-a pierdut florile sa faca altele la fel de frumoase, care sa atraga pasarile si albinele?” ( C.Stavarache, 2004)

Studiu de caz: Brăduţa si trauma mainilor arse ( partea intai)

Prezentare: Camelia Stavarache este presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa, este trainer si supervizor in psihoterapie integrativa, psihoterapeut in hipnoza clinica, terapie ericksoniana si psihosomatoanaliza.

Rezumat: Studiul de caz Brăduţa si trauma mainilor arse descrie dinamica intrapsihica, mecanismele rusinii si autojustificarii intr-un scenariu de viata cu o trauma cumulativa si un atasament dezorganizat. Aceste mecanisme de aparare il ajută pe individ să se apere împotriva ruperii relaţiei. Din perspectiva scenariului de viaţă, ruşinea derivă din credinţa de scenariu „ Ceva e în neregulă cu mine”, apărută ca efect al mesajelor, deciziilor, concluzilor generate de solicitări imposibile, precum şi al controlului defensiv sau al speranţei defensive.

Richard Erskine spunea că ruşinea şi autojustificarea sunt dinamici intrapsihice care-l ajută pe individ să se apere împotriva ruperii relaţiei. Din perspectiva scenariului de viaţă, ruşinea derivă din credinţa de scenariu „ Ceva e în neregulă cu mine”, apărută ca efect al mesajelor, deciziilor, concluzilor generate de solicitări imposibile, precum şi al controlului defensiv sau al speranţei defensive. În plus, ruşinea implică un sentiment de sine scăzut datorită confluenţei cu critica, cu inversiunea defensivă a tristeţii şi fricii, cu negarea furiei. Mai mult decît atît, ruşinea poate fi o fixaţie arhaică sau o introiecţie. Autojustificarea care este o replică a ruşinii este negarea unei nevoi de relaţionare. Psihoterapia integrativă este orientată spre contact, pune accentul pe metodele de investigaţie, sintonizare şi implicare.
Pacienta, la care ma voi referi folosind pseudonimul de Brăduţa, a intrat in psihoterapie in luna februarie anul trecut.
Braduta era studenta in ultimul an la o facultate cu profil umanist. Vorbeste puţin, are o agresivitate ascunsa, îi e frica de singuratate, se considera nici frumoasa, nici urâta.
Este depresiva de la 5 ani. Părinţii au avut o relatie vulcanica, tatal era pseudoprezent, iar mama agresiva. Pentru că era preferata tatalui, mama o considera „ calul ei de bataie” pentru zilele ei proaste.
ISTORIA TRAUMELOR SALE:
- la 5 ani mama a pus-o cu mainile pe fierul de calcat incins deoarece a crezut ca a furat niste bani din casa; batai numeroase si alte maltratări fizice ulterioare.
- La 8 ani parintii au divortat, iar tatal a rupt relatia parentala cu ea.
- la 18 ani si-a inceput viata sexuala cu un „derbedeu”. S-au despartit amiabil, apoi a fost sechestrata si obligată sa se prostitueze 3 saptamani pana a evadat. Timp de 6 ani nu a putut avea o relatie cu un barbat. Dupa aceea a avut un prieten 3 luni si altul 11 luni. Amandoi erau agresivi. Acum oscileaza in a avea relatii sexuale sporadice cu ultimul. Se simte deprimată si nonasertiva. Ca obiectiv al terapiei s-a fixat pe rezolvarea traumelor relaţionale.
Braduta este a doua din cele doua fiice, iar sora ei, mai mare decat ea cu şapte ani, a contribuit la cresterea ei, dupa divortul părinţilor. Sora mai mare a fost tot timpul preferata si protejata mamei. “ Orice făcea sora mea, ei i se dadea dreptate, daca gresea ea, eram amandoua pedepsite, daca eu faceam o boacana, imi primeam singura pedeapsa. Imi amintesc ca o data, sora mea mi-a furat singura pereche de ciorapi de nylon pe care o aveam si m-am trezit ca nu pot sa plec in oras. Aveam vreo 18 ani. N-am mai răbdat si mi-am aratat furia, i-am spus mamei mele ca sora mea e o proasta, iar mama mi-a trasnit o palma de m-a umplut de sange.”
Cele două surori erau adesea lasate singure, responsabilizate în pastrarea ordinei in casa si in a-si pregati singure de mancare sau a-si face lectiile.
Modelul de reacţie post trauma din viaţa de zi cu zi e urmatorul: nu-si exprima furia iniţială conform scenariului “ ceva este în neregulă cu mine”. Acest scenariu s-a construit pornind de la confruntarea cu posibila pierdere a relaţiei. In acest caz, copilul se poate simţi constrâns să ia decizia defensivă confluentă de a accepta ca identitate proprie etichetarea celor de care este dependent. Când se confruntă cu sarcini imposibile, copiii concluzionează adesea că “Ceva e în neregulă cu mine”. Prin această concluzie, ei se pot apăra împotriva disconfortului neîmplinirii nevoilor de contact şi menţine astfel o pseudo-aparenţă de relaţie. Credinţa de scenariu “Ceva e în neregulă cu mine” poate lua naştere şi ca o reacţie defensivă menită să asigure control şi speranţă – speranţa la o relaţie interpersonală continuă, în contact deplin. Când relaţiile de familie sunt disfunctionale, “un copil tânjind după contact-în-relaţie îşi poate imagina că problemele adultului care îl îngrijeşte sunt din vina sa”.
La exerciţiul de muzicoterapie „Lupta cu dragonul în labirint” Brăduţa a identificat Dragonul cu propria mama, iar dificultatea de a iesi din labirint, ca o dependenţa de mama. Am interpretat simbolic ca are nevoie sa traiasca aceea perioada de copil mic aflat în fuziune cu mama sa, apoi de scolar mic , sa discute secretele de la 8 ani cu mama absenta emotional. Traind va învaţa rolul de fiica, iar mama pe cel de mama.

Cazuri neobisnuite in psihoterapie: NASTEREA SUB HIPNOZA

AUTOR : asistent universitar, psiholog principal, specialist in psihoterapie, presedintele ASOCIATIEI DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA – Camelia Alina Stavarache

Analgezia prin hipnoza se foloseste cu succes in alte tari de peste o suta de ani, in Romania autorul a realizat prima nastere sub hipnoza in 1996 la Spitalul Universitar din Bucuresti. Lucrarea prezinta informatii moderne despre hipnoza, mituri si adevaruri, obiectivele programului de psihoterapie pentru nasterea sub hipnoza, caracteristicile analgeziei hipnotice.

Hipnoza a fost definita in multe feluri, de la o stare modificata de constiinta ( starea hipnotica)  pana la stare psihologica construita ( non-starea hipnotica).

Chertok ( 1981) considera ca starile modificate ale constiintei « pot fi diferite in unele din mecanismele lor, dar au in comun pierderea mai mult sau mai putin a identitatii in timpul transei »

Pentru autorii care descriu hipnoza ca stare psihologica construita, rolul subiectului este acela de a se prezenta pe sine insusi ca « hipnotizat », conform cu asteptarile anterioare. Subiectul poate deveni foarte implicat in rol si poate utiliza o serie de strategii pentru a ajunge la comportamente dorite ( de ex. : imaginatia sau focalizarea atentiei).

Majoritatea specialistilor definesc hipnoza ca o stare indusa, asemanatoare somnului, dar care difera de acesta din punct de vedere fiziologic. Transa hipnotica se caracterizeaza prin sugestibilitate crescuta si printr-o serie de modificari senzoriale, mnezice, perceptive si motorii ( Wetzenhoffer, 1963)

Aplicatiile practice ale hipnozei se refera atat la domeniul clinic, pentru psihoterapie, cat si in alte domenii de activitate, unde se cere optimizarea performantelor umane ( sportivi, astronauti, pregatirea pentru examen).

In clinica, hipnoza se foloseste cu succes in combaterea durerii. Astfel, s-au realizat operatii fara anestezie sau cu o cantitate redusa de anestezic. Pe langa efectul analgezic, hipnoza echilibreaza emotional prin reducerea anxietatii preoperatorii si grabirea vindecarii. Cand vorbim de durere, ne referim atat la durerile din bolile cronice sau afectiunile stomatologice, cat si la durerile din timpul nasterii.

Cercetari recente au evidentiat influenta pozitiva a hipnozei in tratamentul cancerului si SIDA.

Existà, de asemenea, unele tulburàri psihosomatice nu prea grave care se rezolvà doar cu interventii simple care presupun câteva sedinte de heterohipnozà si autohipnozà sau relaxare. Astfel, Alladin (1988) a raportat rezultate foarte bune la pacienti cu migrenà care practicau relaxarea împreunà cu terapeutul si a obtinut rezultate pozitive cu pacientii cu tinnitus (zgomot în ureche). In aceste cazuri elementul de bazà constà în practicarea relaxàrii si nu în inductia hipnoticà.

Hipnoza, prività doar sub aspectul inductiei si adâncirii transei, nu diferà în mod esential de alte tehnici terapeutice cum ar fi : antrenamentul autogen, relaxarea progresivà, meditatia, imaginatia dirijatà sau procedeele bazate pe biofeedback (Edmondston, 1981 ; Humphreys, 1984 ; Wadden si Anderton, 1982 ; Wegstaff, 1981). In cazul tuturor acestor tehnici, subiectul este profund relaxat, atentia este focalizatà spre unele senzatii, tràiri si imagini interioare, se administreazà sugestii de relaxare si adâncire a relaxàrii si persoana este încurajatà sà adopte o atitudine pasivà, non-analiticà etc. Ceea ce deosebeste hipnoza de metodele terapeutice asemànàtoare constà în accentul deosebit pus pe sugestiile verbale si pe imaginile menite sà provoace starea modificatà de constiintà. Aceste elemente se referà nu numai la inducerea si adâncirea transei, ci si la ceea ce face terapeutul dupà ce aceste faze au fost depàsite.

Hipnoza poate creste eficienta psihoterapiei, deoarece sporeste sugestibilitatea pacientului, deblocheazà abilitàtile imaginative, amelioreazà relatia pacient-terapeut si reduce orientarea subiectului asupra realitàtii (Holroyd, 1987). Mai mult, hipnoza faciliteazà si accesul la zonele inconstiente ale psihismului, unde sunt stocate informatii legate de problemele si simptomele actuale, permitându-i pacientului constientizarea unor amintiri inacceptabile sau traumatizante, a unor implusuri si conflicte, precum si rezolvarea satisfàcàtoare a a acestora.

Adevaruri despre hipnoza

-  marea majoritate a oamenilor au o capacitate medie de a trai transa hipnotica daca sunt indrumati de catre un hipnoterapeut cu experienta

-  hipnotizabilitatea este o trasatura stabila a personalitatii, deci o persoana nu este mai hipnotizabila intr-o zi si mai putin in alta sau nu reactioneaza mai bine la un terapeut si mai putin sau deloc  la altul.

-  hipnoza este un fenomen inofensiv si chiar placut

-  gradul de hipnotizabilitate ( profunzimea transei) nu poate fi antrenat  prin diferite metode ( tehnici diferite de inductie hipnotica, discutii care sa modifice atitudinea subiectilor fata de hipnoza). Ceea ce se modifica este rapiditatea cu care se intra in transa.

-  Copiii pot fi hipnotizati «  de indata ce sunt capabili sa inteleaga »    (Bernheim, 1986) si sunt mult mai susceptibili la hipnoza decat adultii

-  Nu exista diferente semnificative inre hipnotizabilitatea barbatilor si cea a femeilor

Mituri despre hipnoza

- Hipnoza slabeste vointa subiectului – Fals. In timpul unui experiment,  terapeutul a simulat ca ridica fusta pacientei, iar aceasta si-a revenit imediat.

- Hipnoza genereaza efecte secundare, de natura psihogena.- Fals. Aceste cazuri sunt extreme de rare si nu apar decat la acei pacienti la care potentialul psihotic desi latent, exista. Un specialist cu pregatire psihopatologica poate determina acest risc, situatie in care   nu va induce transa hipnotica. Un asemenea pericol exista si in cazul oricarei terapii orientate doar spre tratarea simptomului. Astfel, Prenman ( 1954) citeaza in cazul tratarii unor “ ticuri dureroase” prin infiltratii de alcool cu scop analgezic, aparitia unor simptome mai severe. Un alt autor, Meninger ( 1941) a descris cazul unui pacient unde gasterectomia ( rezectia partiala a stomacului) reusita in cazul unui ulcer peptic a fost urmata de suicid, pentru ca durerea de stomac anulata nu a mai putut ascunde depresia pacientului. El folosea starea proasta produsa de durerile gastrice ca sa-si justifice indispozitia depresiva.

- Pacientul nu poate iesi din transa – Fals. Chiar daca terapeutul pateste ceva, transa hipnotica se continua cu un somn natural de 30-60 minute

- Posibilitatea comiterii unor acte antisociale in timpul  transei hipnotice- Fals. Un experiment celebru arata ca subiectul aflat in transa a lovit cu cutitul un manechin de plus cand I s-a spus sa o faca, dar a refuzat si a iesit brusc din transa cand I s-a cerut sa faca acelasi lucru cu nu om adevarat. In schimb, Hilgard, citand pe Barber si Orne, afirma ca este putin probabil ca subiectul sa comita in stare de hipnoza acte antisociale pe care nu le-ar fi putut comite si in stare de veghe.

- Pacientul poate fi hipnotizat impotriva vointei sale. Daca un subiect doreste in mod constient sa nu fie hipnotizat, dar la nivel inconstient vrea, atunci el poate fi hipnotizat. In schimb, daca atat la nivel constient , cat si niconstient- nu vrea sa intre in transa hipnotica, atunci acest lucru nu va fi posibil, indifferent de cat de talentat este hipnotizatorul. Deci, daca exista o motivatie inconstienta de a fi hipnotizat, chiar daca subiectul afirma contrariul, atunci putem spune ca el poate fi hipnotizat “ impotriva vointei sale” ( Marcuse, 1959)

- Hipnoza este unealta Diavolului – Fals. Este una din prejudecatile greu de combatut pentru ca are si implicatii emotionale pentru subiect. Dar, cu certitudine, putem afirma ca hipnoza este validata stiintific si este folosita cu succes in diverse cazuri medicale.

Analgezia prin hipnoza

Durerea nu este un simplu stimul, fara complicatii, ci din contra, este multidimensionala : somatica, psihologica, emotionala, temporala.

Durerea este un complex- o constructie – compusa din durerile trecute si rememorate, din durerea prezenta si din durerile anticipate in viitor (M. Erickson, 1983).

Aceasta inseamna ca durerea imediata este amplificata daca au mai fost dureri similare in trecut. Anticiparea unor dureri viitoare are de asemenea un rol negativ.

Durerea autentica, reala reprezinta doar 1/3 din ansamblul  experientei, iar restul de 2/3 este amplificare psihica. Cea mai « usoara » durere ar fi aceea care n-a mai fost niciodata experimentata in trecut si despre care gandesti ca nu se va mai repeta. Aceste aspecte temporale ale durerii potenteaza efectele hipnozei in producerea analgeziei.

Pentru cei mai multi oameni, durerea este traita in mod angoasant fiind insotita de emotii negative si considerata incontrolabila. Focalizarea atentiei pe stimuli externi intensi, cu potential de risc,  diminueaza durerea, in timp ce anticiparea negativa si anxietatea o amplifica.

In reducerea durerii,  hipnoza ocupa un loc regal. Hipnoza poate fi utilizata in reducerea durerii numai dupa ce a fost efectuat un control medical si s-a stabilit ca nu este posibila mascarea vreunui proces patologic al carui semnal este durerea ( Gibson, 1989). Pentru a  aplica hipnoza  cu succes in controlul durerii, hipnotizabilitatea subiectului trebuie sa fie peste medie.

Nasterea sub hipnoza

Waxman (1989) pe baza a numeroase studii clinice, realizeaza o lista a beneficiilor rezultate din folosirea hipnozei in obstetrica :

- Realizarea unei relaxari fizice si psihice ;

- Faptul ca nu produce o blocare a respiratiei sau circulatiei sanguine intre mama si fat ;

- Scurtarea primei etape a travaiului ;

- Cresterea rezistentei la socul obstetrical ;

- Faptul ca nu interfera cu mecanismele normale ale travaliului

- In fazele initiale si intermediare, reduce durerea prin scaderea anxietatii si incordarii

- In etapele mai avansate, produce analgezie si anestezie partiala sau totala, prin intermediul sugestiilor directe ;

- Amplifica controlul asupra expulziei capului si umerilor copilului

- Asigura posibilitatea unei episiotomii lipsite de durere

- Asigura o refacere post-operatori usoara si lipsita de evenimente

- Stimuleaza lactatia si faciliteaza, prin intermediul sugestiilor directe, alimentarea copilului la san.

In anul 2006 la Spitalul Universitar din Bucuresti am realizat prima nastere sub hipnoza din Romania. Intre timp numarul nasterilor sub hipnoza realizate de mine a crescut.   In toate nasterile realizate cu paciente in stare de transa hipnotica durata travaliului a fost redusa foarte mult ( 2 -  7 ore ) ; dilatatia cervicala a fost accelerata ( de la un ritm de 1 cm pe ora la 3 cm/ ora) ; analgezie ( pe o scala a durerii de la 1 la 10 durerea apreciata subiectiv de paciente a fost  de 1-2) ; refacerea rapida dupa nastere ; pastrarea pana la termen a  sarcinii   ( intr-unul din cazuri, pacienta era o primipara in varsta de 38 de ani care pierduse 7 sarcini in primul trimestru de sarcina. In acest caz psihoterapia a inceput odata cu depistarea graviditatii si si-a propus folosirea hipnozei pentru eliminarea traumei avorturilor repetate si tehnici de imagerie mentala pentru vizualizarea bebelusului sanatos si a etapelor sale de dezvoltare intrauterina)

Planul  de psihoterapie pentru nasterea sub hipnoza  elaborat de mine (C. Stavarache 2006) a fost structurat pe 15 sedinte ( 14 sedinte prenatale si o sedinta nasterea propriu-zisa).

Obiectivele psihoterapiei  prenatale au fost:

- Stabilirea profilului psihic al pacientei pentru identificarea eventualelor modificari psiho-patologice, a tipului de susceptibilitate hipnotica si a pragului de rezistenta la durere.

- Inducerea hipnozei si invatarea tehnicilor de management al durerii

- Invatarea autohipnozei si stabilirea parolelor pentru situatii de urgenta cand psihoterapeutul nu poate asista pacientul

- Imagerie vizuala pentru proiectarea unui viitor pozitiv

Obiectivele psihoterapiei in sedinta de asistare a gravidei in procesul nasterii au fost :

- Reducerea anxietatii

- Analgezie

- Cresterea dilatatiei zonei cervicale

- Facilitarea expulziei fatului

- Eliminarea placentei

In cartea mea « Cazuri neobisnuite in psihoterapie. Programe de psihoterapie integrativa » aparuta la editura Ceconii la finele anului trecut si prefatata de doamna Prof. Univ. Dr. IRINA HOLDEVICI gasiti prezentarea in detaliu a celor 14 sedinte de psihoterapie. De asemenea, cartea contine un program complex  de psihoterapie antistres cu teste, tehnici si exercitii psihoterapeutice pentru actiunea la nivelul gandurilor ( tehnici de restructurare cognitiva), inconstientului ( tehnici de relaxare, inductie hipnotica, ancorare in stari resursa, metafore terapeutice), corpului si emotiilor ( tehnicile lui Alexandre Lowen si Wilheim Reich) precum si  comportamentului ( antrenament asertiv).

Cartea  « Cazuri neobisnuite in psihoterapie. Programe de psihoterapie integrativa » mai ofera dezvaluiri interesante sub forma unor studii de caz : Narcis nu se mai iubeste ( studiu de caz si plan de psihoterapie pentru migrena), Crina si obsesia de flatulenta, Mugurel si frica de nasturi, Stejar si frica de cearta ( studii de caz , criterii de diagnostic pentru tulburari anxioase si plan de psihoterapie pentru atacul de panica), Depresia care protejeaza cuplul, Gerbera se teme de diavol, Braduta si trauma de la 5 ani ( simptome, criterii de diagnostic si plan de psihoterapie pentru depresie)

Bibliografie:

- „Cazuri deobisnuite in psihoterapie. Programe de psihoterapie integrativa” de Camelia Stavarache, editura Ceconii, 2007

-  „Hipnoza clinica” de Ion Dafinoiu, Iasi, 2005, CNCSIS

- „ Gandirea pozitiva” de Irina Holdevici, Editura Stiinta si Tehnica, 2005

Căutarea Indiciilor

Autor: Landy Gobes, formator si supervizor international in psihoterapie integrativa

Detectivii şi Psihoterapeuţii au multe lucruri în comun. Ambii folosesc observaţia pătrunzătoare şi abilităţile puternice de ascultare. Ambii sunt experţi în înţelegerea naturii umane. Ei studiază istoria, relaţiile, şi experienţele subiecţilor lor, căutând adevărul, încercând să înţeleagă forţele ce acţionează asupra lor, şi motivele comportamentului lor.

Am fost detectiv de când mă ştiu. Când eram adolescentă, citeam Sherlock Holmes şi Edgar Allen Poe şi colecţionam cărţile lui Nancy Drew în aceaşi măsură în care citesc şi colecţionez acum Romane Misterioase. Sunt fascinată de căutarea indiciilor, şi mă bucur de această căutare cu fiecare dintre clienţii mei din psihoterapie. Experimentez acest fior al urmăririi ca şi cum am descoperi împreună ce s-a întâmplat în viaţa clientului, cum l-au afectat aceste experienţe, şi ce înseamnă toate acestea pentru el, astăzi. Munca cognitivă este rareori îndeajuns de una singură, dar încurajază şi dă sens aspectelor psihologice, afective, şi comportamentale ale psihoterapiei pe care o facem împreună.

Aşa cum o fac mulţi dintre noi, şi eu cred că am fost creată pentru a fi psihoterapeut în scopul de a rezolva misterul propriei mele vieţi. Am avut ceea ce părea a fi o copilărie mediocră ideală. Am fost un singur copil la părinţi,  care mi-au permis privilegii rezonabile şi care au fixat limite rezonabile. Am avut o bicicletă când aveam 8 ani, un cal de călărit când aveam 11 ani, şi o maşină de condus la 16 ani. Ce ar putea să vrea mai mult un puşti? Şi la şcoală şi acasă, munceam din greu să fiu perfectă în tot ceea ce fac. Am fost un copil bun, am luat note bune, şi am fost lăudată de către părinţi şi profesori. Misterul? Aveam un vag sentiment că ceva lipsea, şi mereu păream să aştept ceva. Când aveam 40 de ani, gestionând un soţ, o casă şi 6 copii am citit despre Analiza Tranzacţională. Am putut imediat să simt schimbarea Stadiilor Eului în interiorul meu, şi câteva dintre misterele cognitive au început să se rezolve. Am absolvit şcoala, am făcut Formare în Analiza Tranzacţională, şi am făcut ceva terapie AT. Am învăţat că abandonul părinţilor mei este frica mea cea mai mare, dar asta nu avea nici un sens pentru mine. Ştiam că am fost copil unic, dorit de doi oameni care au luat meseria de părinte foarte în serios.

Până la acest punct am fost în căutare de indicii din copilăria pe care mi-o amintesc, incapabilă să mă întorc dincolo de mecanismele defensive adaptative din perioada cea mai timpurie a vieţii mele. Deşi nu îmi amintesc copilăria, am auzit poveştile de familie în legătură cu ea. Ei spun că am fost născută cu o eczemă infantilă, în perioada în care nu exista nici un tratament pentru asta. Mi-au prins mânecile de saltea, şi mai târziu, mi-au pus atele la braţe, pentru a nu mă putea scărpina pe faţă. Doctorul le-a spus părinţilor mei să nu mă ţină prea aproape de ei. El nu vroia ca eu să scobesc crustele eczemei de pe faţa mea. Părinţii mei povesteau cu mândrie că învăţasem să îmi ţin sticla cu picioarele. Dar acestea erau numai poveşti pentru mine; nu aveam amintirea acelor momente. Eczema mi-a dispărut în jurul vârstei de un an.

Când aveam 50 de ani am fost la terapie individuală- de data aceasta în Psihoterapie Integrativă. M-am pregătit, ca de obicei, să fac orice lucru neplăcut era aşteptat de la mine. Spre surprinderea mea, m-am simţit înţeleasă, şi apreciată şi respectată. Uitându-mă în urmă, vad că mă aşteptam să fiu rusinată. În schimb, terapeutul meu m-a ascultat cu interes, a pus întrebări, şi a acceptat tot ce i-am spus fără cerinţa de a-mi schimba comportamentul. Copilăria mea şi experienţele de viaţă m-au lăsat convinsă că pot să am o realţie cu cineva dacă îi cunosc perfect nevoile şi cerinţele. Această relaţie terapeutică a fost diferită!

Acum ştiu că ceea ce terapeutul meu facea era să se pună de acord cu mine, să întrebe despre mine, şi să se implice el însuşi în relaţia nostră terapeutică, în aşa fel încât nu m-am simţit singură. Am realizat, pentru prima dată, că părinţii mei m-au făcut să mă ruşinez pentru că îmi doream un contact fizic cu ei. Slabele lor iniţieri, lipsa lor de informaţie despre gândurile şi sentimentele mele, şi supra-implicarea lor în adaptarea mea de succes la ei, m-au lăsat simţindu-mă foarte singură, chiar dacă,  nu am fost singură.

Când am experimentat o conexiune cu terapeutul meu în timpul unei şedinţe de terapie, apărările mele s-au topit, şi am simţit teroarea singurătăţii pe care, nu am mai simţit-o din fericire de foarte mulţi ani. Aceste şedinţe erau dureroase; dar rezolvarea misterului, înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat, a fost o recompensă. Energia pe care am folosit-o pentru a mă apăra împotriva acestei singurătăţi dureroase, poate fi acum folosită în integrarea interioară.

Un alt aspect al terapiei mele, a implicat transferul. O să încerc să îl descriu din punctul meu de vedere, din cadrul terapiei. Amintirile mele despre copilăria timpurie nu era unele vizuale. Şi încă, în timpul terapiei, când terapeutul meu m-a întrebat despre experienţa relaţiei mele cu el, o vedeam pe mama în spatele minţii mele. De exemplu, dacă terapeutul meu fusese plecat,  mă întreba dacă mi-au lipsit şedinţele. Chair şi în timp ce spuneam, „nu”, o vedeam pe mama îndepărtându-se de patul meu.Odată, am „văzut-o” pe mama stând afară pe hol, ascultându-mă pe mine ca şi copil  plângând singură în camera mea.

Am realizat că, înainte să pot vorbi, am avut de învăţat să NU plâng în scopul de a o face să vină la mine.

Deoarece nu am putut defapt să o privesc pe mama din această perspectivă, îmi asum faptul că acestea erau fotografii pe care mintea mea le-a făcut pentru a ilustra, relaţia mea timpurie cu mama- răspunsuri la misterul pe care am încercat să îl rezolv. Acum ştiu de ce m-am simţit atât de înfricoşată de abandon. Am experimentat asta ca bebeluş! Am fost singură şi speriată şi nimeni nu mă lua în braţe sau nu mă ţinea aproape. Revenirea acestei amintiri şi rezolvarea acestui mister mi-a schimbat viaţa. Nu am mai fost singură, nu am mai aşteptat-o pe mama să mă ia în braţe, şi dincolo de toate, am încetat să mai aştept vreo variantă transferenţială a acestui dor timpuriu pentru mama.

Pentru a înţelege teoria şi metodele revenirii evenimentelor uitate şi conştientizarea sentimenteleor dintr-un client, vă recomand să citiţi articolele lui Richard Erskine despre Scenariu care sunt postate pe acest site. El a lărgit definiţia lui Eric Berne a Scenariului pentru a include experienţele pre-verbale, paternurile ataşamentului timpuriu, şi implicit concluziile experienţiale. De asemenea recomand capitolul de Anchetă din cartea Dincolo de Empatie. De fiecare dată când recitesc acest capitol devin un terapeut mai bun. Sunt foarte recunoscător că această Căutare a Indiciilor m-a condus la Richard şi la organizaţia lui şi la voi toţi care sunteţi aici astăzi.

Mulţumesc.

Autor:

Landy Gobes, MSW, LCSW este psihoterapeut şi consultant în West Harford, CT, USA. Ea este formator şi supervizor de psihoterapie integrativă, formator şi supervizor de Analiză Tranzacţională şi membru al Institutului de Psihoterapie Integrativă condus de Richard Erskine.

Congresul international de psihoterapie

Au inceput inscrierile pentru Congresul International de Psihoterapie Integrativa de la Bucuresti, din noiembrie 2012. Pentru a beneficia de reduceri tarifare este important sa va inscrieti din timp.