Cercetari in psihologie

Narcisism sau eroare a terapeutului ? ( partea intai)

Autor: Richard G. Erskine , PhD

Directorul Institutului de Psihoterapie Integrativa, presedinte de onoare al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa (Romania)

 Phillip avea în jur de 50 de ani, cu un cap plin de păr gri, perfect aranjat. El a venit la prima sa sedinta la timp , îmbrăcat într-un costum și cravată , care portretiza un aspect elegant , scump  și imaculat. Se ridică de pe scaun în sala de așteptare , cu un zâmbet radios strangandu-mi riguros  mâna. In timp ce discutam despre știrile zilei, am observat că el avea o vorba moale – cuvinte bine articulate , cu un accent sudic usor . Aspectul său și atitudinea  m-au impresionat imediat. În câteva secunde, ma intrebam in sinea mea: “prima impresie  a fost cu adevărat un contact atat de bine creat sau salutul lui reprezinta un ritual superficial ?”

 Așa ca, l-am invitat pe Phillip în birou, i-am sugerat se facă confortabil si sa-si scoata cravata și pantofi. El a refuzat brusc și a părut jignit de sugestia mea . Prin cuvintele și tonul prin care a reflectat mai mult decat  un comentariu critic, el  si-a exprimat uimirea că i-am facut o astfel de sugestie . M-am întrebat dacă am  încălcat unele norme sociale din Sud , care ar fi fost importante pentru el sau daca el a dezvăluit unele aspecte ale personalității sale, prin intermediul acestor prime tranzactii. Am decis să nu-i  explica motivele din spatele sugestiei mele, să aștept și să vad dacă acest tip de întâlnire va avea loc din nou .

Cu o săptămână înainte de aceasta prima sesiune, un avocat de la o firma de publicitate mare a sunat la biroul meu pentru a face o programare inițială pentru unul dintre partenerii firmei . La telefon, avocatul mi-a spus că venirea lui Philip este necesara pentru ca face  parte din acordul într-o hărțuire, proces care a fost depus împotriva firmei . Avocatul a spus că Phillip a fost un membru important al firmei care a condus un departament de mare și că el a fost implicat în două procese de hărțuire a  angajaților . Mentinerea  unui parteneriat in cadrul firmei depindea de angajarea sa în cel puțin doi ani de psihoterapie și în a face unele schimbări majore de comportament . Am fost de acord să fac o evaluare de trei sesiune și apoi să decid dacă este posibil acest lucru .

Phillip a început sesiunea noastră prin a se descrie ca fiind un director executiv de succes  care a castigat numeroase premii pentru firma sa. Creativitatea și departamentul condus au fost esențiale în succesul firmei sale , dar poziția lui era în pericol ca urmare a două procese de hărțuire. Ambele s-au solutionat în afara instanței, dar au costat firma o sumă mare de bani. Unii membri ai consiliului de administrație au cerut ca el să demisioneze .

Am avut o scurtă discuție cu privire la posibilitatea mea de a informa autoritatiile, confidențialitatea fiind necesara pentru o psihoterapie eficace . El  a părut a fi confortabil cu deciziile noastre . Așa ca am cerut indicații cu privire la locul de muncă , el s-a plâns  că munca sa a fost ” doar comerciala ” și  de capriciile modei publicitare  a clientilor ” . Continua pe un ton critic spunand că o parte dintre oameni de producție care lucrează pentru el a avut  nu au creativitate –  “talentul lor este de a urma ceea ce eu desenez “. Am bănuit că el foloseste lipsa de creativitate a angajaților săi pentru a justifica comportamentul lui , care duce la hărțuire . M-am întrebat dacă observațiile sale cu privire la clienții săi au fost justificate , de asemenea, conflictele sale interne sau dificultățile relaționale .

 L-am întrebat mai multe despre relația sa cu angajații săi. “Eu tip la ei foarte rar, atunci când dau gres. Restul timpului ii tratez foarte bine. Eu ii  plătesc bine. Eu le dau bonusuri bune. Îmi sunt datori foarte mult”. Cuvintele și tonul lui transmit dreptul la “a tipa” pentru că “ii plateste bine”. Aveam o apasare pe  inima  cand ascultam  lipsa lui de empatie și  perspectiva egocentrică.

Ezitand, el a continuat să se descrie ca un pictor, apoi el a adaugat ca el nu picteaza foarte des. El nu si-a expus niciodată picturile sale, deoarece acestea  “nu sunt excelente – nu creative și inovatoare” din punctul de vedere  al comentatorilor de arta din New York . M-am întrebat dacă criticile sale și ezitarea au fost o expresie a resentimentelor și / sau rușinii. Despre aceste  resentimente aveam de vorbit mai târziu, daca va continua sa vina.

“Integrativ memo” colaborare cu Universitatea Andrei Saguna

EDUCAŢIA MEMORIEI ÎN SLUJBA ÎNVĂŢĂRII
Într-o etapă a civilizaţiei umane dominată de gadget-uri, a folosi memoria creierului uman pare o încercare lipsită de beneficii dacă ne referim la a memora cuvinte, cifre, fapte sau alte date ce alcătuiesc memoria noastră de lucru. La ce ne foloseşte, atât timp cât avem în mână un telefon sau o tabletă, or un laptop, iar efortul depus pentru memorarea sau evocarea informaţiilor cu ajutorul acestor instrumente este incomparabil mai mic?

Ce se întâmplă însă dacă instrumentele electronice devin indisponibile?

Desigur, rar se poate produce o astfel de situaţie, dar să ne imaginăm că ne aflăm în afara ariei de acoperire, nu avem curent electric, am pierdut telefonul şi ne aflăm într-un mediu străin, o calamitate ne pune într-o situaţie-limită, etc… Atunci, întreaga noastră existenţă materială rămâne să se bazeze pe ceea ce observăm şi percepem, pe capacitatea noastră cognitivă, pe memorie şi pe experienţele noastre trecute, individuale sau colective.

Însă, chiar şi în afara unor circumstanţe extreme, sunt momente în care memoria creierului este necesară, aici şi acum, de neînlocuit: examenele.Din ce în ce mai des, elevii şi studenţii folosesc o ‘scuză’ pentru insuccesele lor la examene: ‘am învăţat, dar nu-mi aduc aminte nimic!’ Suntem tentaţi să credem că nu e chiar aşa, că de fapt nu au învăţat, dar în realitate există elemente care le dau dreptate. Pentru a putea fi folosită corespunzător, memoria trebuie exersată. Neutilizată, ea se leneveşte şi nu ne mai ajută, mai ales în situaţii stresante, critice.

Pentru a demonstra acest fapt, cadrele didactice ale Facultăţii de Psihosociologie de la UNIVERSITATEA ANDREI ŞAGUNA din Constanţa, în colaborare cu ASOCIAŢIA DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ – şcoala Erskine, au iniţiat un program de cercetare având ca obiectiv găsirea celor mai bune metode de îmbunătăţire a calităţii memoriei de lucru, scopul final fiind acela de a creşte performanţa în învăţare.

Programul a debutat vineri, 11 octombrie 2013 ora 16.00, printr-un workshop susţinut în Aula Magna a Universităţii Andrei Şaguna, având ca temă: ‘Performanţă în învăţare prin tehnici de optimizare a memoriei. ‘ Workshop-ul a fost susţinut de către Psihoterapeut Camelia Alina Stavarache, Preşedinta Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă-şcoala Erskine şi Conferenţiar universitar Livica Frăţiman, medic şi psihoterapeut, Decan al Facultăţii de Psihosociologie de la Universitatea Andrei Şaguna.

Obiectivul principal al acestui workshop a fost de a crea un cadru de cercetare-pilot pentru compararea unor metode de creştere a eficienţei memoriei. Pentru început s-a utilizat ca metodă hipnoza, iar pentru comparaţie, tehnici corporale autoadministrate. Un eşantion de studenţi a primit sub hipnoză sugestii de îmbunătăţire a memoriei, iar un alt eşantion a fost instruit să realizeze, timp de şapte săptămâni, un program de antrenament mental denumit ‘ integrativ memo’, alcătuit din exerciţii adresate principalelor sisteme neuropsihice de receptare a informaţiilor. La începutul şi la finalul programului se realizează testarea memoriei cu instrumente adecvate specifice acestui domeniu. Rezultatele vor fi prelucrate de către colectivul de cercetători şi vor fi publicate în reviste de specialitate, iar exerciţiile cele mai eficiente vor fi cuprinse în programe de antrenament al memoriei adresate elevilor, studenţilor şi altor categorii de persoane implicate în procese complexe de învăţare.

Workshop-ul desfăşurat la Universitatea Andrei Şaguna s-a bucurat de interesul unui numeros public alcătuit din cadre didactice şi studenţi, care aşteaptă cu nerăbdare rezultatele cercetării. Această activitate se numără printre multe altele cu care Universitatea Andrei Şaguna ne-a obişnuit, activităţi destinate în special tinerilor, elevi şi studenţi, adică celor care au cel mai mult nevoie de sprijin pentru a debuta în viaţa socio-profesională.

O psihoterapie integrativa a rusinii- studiu de caz

 

Autor: Richard G. Erskine, PhD. ( presedinte de onoare al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa)

Terapia Theresei pe care i-am facut-o în ultimele luni, a constat în principal dintr-o combinație de empatie si acordarea la nevoile ei relationale și de o prezență susținută,  fara critica, din partea mea. Cu toate acestea, eu  m-am axat pe managementul comportamental atât al turbulențelor ei interne,  cat și  in relațiile ei de acasa și de la locul de muncă.

În prima sesiune, de la începutul lunii septembrie, Theresa a spus că timpul verii ea nu s-a simțit “atât de pierduta” și că ea a folosit “sfaturile” mele de mai multe ori pentru a evita “certurile” cu prietenul ei. Spunea ca i-a fost dor de sedintele noastre și ca vroia sa continue terapia.

 Am făcut un nou contract pentru o psihoterapie în profunzime, pentru a rezolva confuziile ei afective, pentru a înțelege modul în care ea retrăieste conflictele din copilărie în prezent și ca sa  găsească modalități alternative de stabilizare, adica sa nu mai fie furioasa sau sa simta nevoia de atentie pentru neajutorarea ei.

Planul nostru a inclus terapie de două ori pe săptămână cu posibilitatea de a face sesiuni suplimentare când ii este necesar. Noul nostru contract prevedea că  putem vorbi la telefon “dacă este necesar”, doar pentru 5 minute și nu mai mult. Am definit “dacă este necesar”, printr-o argumentare  concludenta a problemei și în primul rand cu conditia sa faca o programare suplimentara, pentru următoarea zi. Această strategie, aproape  a eliminat  apelurile  ei telefonice din noapte și a oferit o stabilitate în relationare, ceva ce i-a lipsit din viața ei.

 In mai multe sesiuni, a fost reticenta in a vorbi despre copilăria ei: “Copilăria mea a fost blestemata” a strigat ea. “Nu am nici o  amintire. Aceasta este viata mea de adult, care este plina de probleme.”

 In timp ce imi povestea de problemele relationale, am ajutat-o pe  Theresa sa-si identifice sentimentele ei rezultate din experientele anterioare din viata ei.

Theresa a relatat o poveste dureroasă din primul ei an universitar. Unele fete nu o plăceau  și nu vroiau să locuiască cu ea  în camera de camin. Ea a descris modul în care o barfeau, despre cum “criticau tot ceea ce insemna ea.” De multe ori, am folosit această poveste ca o deschidere pentru a explora alte critici și refuzuri în viața ei  de adolescenta. Cu fiecare explorare, ea a început să-și amintească situații umilitoare de la școala sau comentarii din partea mamei care o ridiculiza: “Chiar și când mama mea nu mi-a vorbit zile la rand la un moment dat, privirea ei disprețuitoare mereu ma facea sa ma simt ca un rahat. De multe ori, cand vorbea cu mine, ma facea sa ma simt neimportanta si ca este ceva in neregula cu mine. Mi-e teama ca mama are dreptate. Ma simt ca un rahat! “

 Declarațiile anterioare  ale Terezei “Nu am amintiri din copilăria mea”, au început să se contopească într-o creșterea a gradului de conștientizare a criticilor și al  abuzului verbal, experimentat ca si copil. Ca răspuns la anamneza mea fenomenologică, au aparut amintiri explicite în fiecare sesiune. Ea a descris copilăria ei ca fiind “incredibil de singura

Cu fiecare intrebare pe care i-o puneam,  despre  modul în care mama ei ii acorda ​​ atenție si afecțiune, ea raporta senzație de “gol sau de foame” avand o stare depresiva.  Această relație a deschis multe amintiri noi ce nu au fost conștientizate anterior.

 Munca noastra terapeutica s-a  mutat de la accentual pus pe  tatăl ei in sesiunile anterioare de psihoterapie, pe  amintirile vii și dureroase despre mama ei. Theresa a spus povesti dupa povesti despre modul in care  mamei ei o critica. Prin validarea si normalizarea furiei ei, am incercat sa o ajut pe Theresa să-și exprime furia ei.

Am fost îngrijorat  pentru Theresa, deoarece încă nu avea securitate internă suficientă pentru a se angaja în orice activitate imaginativa cum ar fi, furia ei sau  sa vorbeasca cu imaginea  mamei sale prin tehnica scaunului gol.

 Am intrebat-o  ce senzații  a simțit doar cu o secundă înainte de furie. Cu aceste anchete fenomenologice, Theresa început să descrie “durerile corpului ” – dureri ce au fost identificate ca fiind de tristețe și de rușine în relația cu mama ei.

Deoarece atât tristețea cat și rușinea au fost experimentat ca dureri ale corpului, am ales să se concentreze asupra rușinii, înainte de a se conecta pe deplin la tristețea ei.

 Atenția prelungită din decursul mai multor sesiuni asupra senzațiilor ei corporale a identificat faptul că sentimentul copleșitor al rușinii a fost rezultatul  criticilor si ridicularizarii constante a mamei ei. Theresa nu aveau capacitatea de a-și exprima orice protest, rezultatul a fost  ca a strans in ea furia, iar muschii ei s-au contractat cronic.

 Mama ei în mod repetat a  ignorat sau ridiculizate comportamentul Theresei, nesatisfacundu-i nevoile relationale. Din combinația de a fi speriat și imobilizat fizic din cauza critici și ridiculizarii, a rezultat incapacitatea ei de a protesta în mod eficient. O psihoterapie eficace pentru  rușine, a ajutat-o sa descopere teama de ridicol, de abandon și nevoile ei nesatisfacute de validare, auto-definire, și impact.

 Câteva zile au fost marcate de nemulțumirea ei in ceea ce priveste relația noastră  terapeutica, ea simtindu-se criticata de către mine .

Da, au fost cateva momente când am făcut erori , înțelegand-o  greșit ei,  îndemnand-o prea repede să -și schimbe comportamentul  sau tragand concluzii fără sa fac o ancheta sau sa tin cont si de punctul ei de vedere . Am recunoscut erorile mele si mi-am asumat responsabilitatea pentru modul în care comportamentul meu  a afectat-o.

 Theresa nu au uitat aceste tranzacții importante. Ea a adaugat : ” Mama mea nu a recunoscut sau nu si-a asumat responsabilitatea pentru modul lamentabil in care m-a tratat . La început, nu am înțeles de ce ti-ai cerut scuze. Dar acum, inteleg. Asta este normal. Eu o fac chiar cu prietenul meu acum . “

 Au fost multe evenimente relaționale perturbatoare în copilărie, in familia ei.Niciodată  in familia ei nu s-a  vorbit despre  suparari ori s-au recunoscut  evenimente, sentimente  delicate. Bunătatea, considerația, complimentele, compasiunea și afecțiunea nu au facut parte din copilăriei Theresei. Aceste componente sunt elemente importante în formarea fiecarui copil cu un atașament securizant . Când i-am spus ca aceste nevoii sunt foarte importante, ea m-a intrebat:  ” Chiar crezi asta?”.

În unele sesiuni, am ales să-i spun cateva intrebari.  De exemplu , mi-a spus despre momentele cand lua cate un pui de bătaie severă de la mama ei, apoi s-a întors brusc si m-a întrebat dacă am crezut în povestea ei. I-am răspuns cu o întrebare :  ” Ce înseamnă dacă nu cred povestea ta despre mama ta ca te loveste? Si cat conteaza dacă eu te cred ? “

    Facand un rezumat al răspunsurilor sale complexe  si a momentelor in care plangea,  am putut deduce amintiri legate de pedepse, rusine,, neglijarea nevoilor si abandon emotional.

Copyright Institutul de Psihoterapie Integrativă , New York &

Vancouver, BC și Richard G. Erskine , PhD . Iulie 20,2011 .

Tratamentul scenariului prin psihoterapie integrativa

 

Autor: Richard G. Erskine

Pentru a se reuşi o vindecare completă a scenariului, schimbarea trebuie să se producă in următoarele planuri:  comportamentală, intrapsihică (afectiv şi cognitiv) şi corporală.

Tratamentul comportamental

În tratamentul scenariului la nivel comportamental, clientul nu va mai etala comportamente care au legătură cu scenariul. De exemplu, dacă scenariul reclamă faptul că „nu sunt înţeles”, terapia orientată către controlul social sau către nivelul comportamental al vindecării s-ar putea focaliza pe a încuraja persoana să spună ceea ce gândeşte şi simte şi pe a face o schimbare de stări ale Eului pentru ca ascultătorul să aibă o înţelegere clară asupra experienţei interne a interlocutorului.

Tratamentul intrapsihic

Deoarece comportamentul este o manifestare a proceselor noastre intrapsihice, cred că terapeutul care este preocupat de reuşită în vindecarea scenariului trebuie să se concentreze pe nivelele cognitiv şi afectiv ale acestui scenariu, pe lîngă nivelul comportamental. Pentru a înţelege tratamentul intrapsihic, observ dezvoltarea scenariului într-un copil mic. Imaginaţi-vă un copil mic a cărui necesitate, în acest moment concret, este de afecţiune şi care, din varii motive, este îngrijit de persoane care nu i-o satisfac. Dacă anturajul nu beneficiază de condiţii pentru ca micuţul să îşi exprime sentimentele până la momentul culminant al necesităţii, el ar putea încerca să se fortifice pe sine însuşi suprimându-şi sentimentele şi necesitatea şi să decidă că „e ceva rău cu mine” sau „nu voi obţine ceea ce cer”. În momentul în care se asumă asemenea decizii de scenariu, acestea reprezintă probabil răspunsul efectiv al copilului pentru a se proteja de starea de rău, dar, dat fiind că aceste decizii nu satisfac necesitatea primară, formează un gestalt fixat, o serie de credinţe rigide care servesc la strâmtarea cadrului de referinţă al persoanei, ani mai tîrziu. Această limitare în perspectivă şi restricţiile comportamentale care rezultă din ea, constituie scenariul de viaţă.  

Vindecarea la nivel afectiv însemană eliberarea de emoţiile reprimate. Acest lucru se poate duce la bun sfârşit în terapie prin intermediul redeciziei şi slăbind elasticele pentru a crea o ambinaţă în care clientul să-şi poată exprima emoţiile inhibate în situaţia originară a scenariului până la atingerea punctului culminant al necesităţii.  Vindecarea la nivel cognitiv înseamnă că persoana nu mai este limitată de credinţele de scenariu.

Tratamentul corporal

 Terapia orientată către nivelele comportamental şi intrapsihic nu explică aspectele fiziologice dominante în scenariu şi, dat fiind că rigiditatea corporală reprezintă o restricţie în interiorul fiinţei, aspectele somatice sunt un nucleu important în tratamentul scenariului. Multe dintre deciziile de scenariu descrise în publicaţiile de psihoterapie sau cele ilustrate anterior în acest articol sunt decizii cognitive care s-au luat sau reluat după ce copilul şi-a dezvoltat oarecum limbajul şi a dobândit o anumită capacitate de înţelegere, cel puţin simbolică, a cauzei şi a efectului. Anterior acestui nivel de dezvoltare intelectuală, cred că scenariile sunt formate, la nivel fiziologic, de un copil foarte mic care, conform cadrului Piaget, se află încă în stadiul senzoriomotor al dezvoltării. Atunci când copilul e pus faţă în faţă cu situaţii traumatizante, răspunde la ordine sau, într-un anumit fel, are necesităţi care nu au fost satisfăcute, corpul său reacţionează într-o manieră autoprotectoare, iar procesul de elaborare a scenariului are loc în interiorul ţesutului corporal ca o reacţie de supravieţuire.  Această reacţie a corpului este o formă de apărare musculară şi/sau chimică împotriva a ceea ce copilul detectează ca ameninţător. Este o închidere fiziologică a necesităţii nesatisfăcute de consolare, este o deconectare sau inhibiţie în interiorul corpului care suprimă necesităţile nesatisfăcute şi emoţiile asociate şi pe care Wilhelm Reich le-a propus ca bază pentru dezvoltarea „carapacei caracteriale”.  Tratamentul scenariului la nivel fiziologic reprezintă eliberarea de tensiuni, de carapacea corporală şi de restricţiile interne care îl împiedică pe client să-şi trăiască viaţa plenar şi cu uşurinţă în interiorul propriului organism.

Dincolo de tratarea scenariului

 Terapia care se axează pe tratarea scenariului se finalizează atunci când se elimină restricţiile comportamentale, intrapsihice şi fiziologice care inhibă spontaneitatea şi limitează flexibilitatea în rezolvarea problemelor şi în relaţia cu ceilalţi. În ceea ce priveşte cadrul meu de referinţă, tratarea scenariului este echivalentă definiţiei pe care o dau eu de Okness (a fi bine): credinţa, şi sentimentele asociate cu starea de bine, că nu contează ce mi se întâmplă, nu contează cât de gravă este situaţia, eu voi învăţa şi voi creşte o dată cu această experienţă.

Acest articol a fost publicat în original în: Transactional Analysis Journal, Volume 10, Number 2, April 1980, pp. 102-106.

Ma doare copilaria?

 Extras din cartea “Psihoterapia integrativa practica” de Richard Erskine- presedintele de onoare al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine) , Editura Asociatiei de Psihoterapie Integrativa 2012

Bebeluşi sau copii mici ( şi poate chiar înainte de naştere), începem să ne dezvoltăm reacţiile şi aşteptările care modelează pentru noi tipul de lume în care trăim şi felul de persoană care suntem. Mai întâi codificate fizic, în ţesuturile corporale şi evenimentele biochimice, apoi emoţional şi mai târziu cognitiv, sub formă de convingeri, atitudini şi valori, aceste răspunsuri formează un fel de plan detaliat care va ghida modul în care ne vom duce viaţa. Pentru Alfred Adler, era vorba aici de “ stil de viaţă“ ( Ansbacher&Ansbacher, 1956); Freud vorbea de “ compulsia la repetiţie“ pentru a descrie fenomene similare (1920-1961); Eric Berne numea acest plan “ scenariu“(1970) şi Perls îl denumea “ scenariu de viaţă“ (1973).

 Formarea convingerilor de scenariu

(…) Scenariul de viaţă este un plan autoprotector care se naşte din introiectii, reacţii de supravieţuire şi decizii din copilărie; este o serie fixată de apărări care împiedică nevoile şi sentimentele nesatisfăcute in copilărie să ajungă in plan conştient. Intriga principală şi intrigile secundare sunt directivele în jurul cărora se învârte ceea ce noi trăim. Scenariul limitează spontaneitatea şi supleţea în rezolvarea problemelor şi în relaţia cu ceilalţi, căci povestea vieţii fiecăruia, incluse fiind aici şi sfârşitul şi evenimentele majore, este deja scrisă, în general din mica copilărie. În esenţa sa, scenariul răspunde la întrebarea ; “ Ce face o persoană ca mine într-o lume ca aceasta, cu oameni ca voi ? “. Scenariul de viaţă este o repetiţie a dramelor din copilărie nerezolvate.

 Introiectia

 Scenariul poate fi stabilit în două moduri: prin mecanismul de apărare al introiectiei şi/sau prin deciziile şi reacţiile autoprotectoare ale copilului. În primul caz, un copil poate integra imaginea figurilor parentale – introiecţie – incluzând emoţiile, gândurile, convingerile, comportamentele şi stilul lor de a percepe lumea. Introiecţia riscă mai mult să se producă în absenţa contactului şi/sau în prezenţa unui conflict.

Injoncţiunile parentale şi definiţiile copilului sunt interiorizate de către acesta şi vor funcţiona mai târziu sub forma unei influenţe intrapsihice, modelând convingerile, emoţiile şi comportamentele sale. Părinţii şi figurile de autoritate importante furnizează două tipuri de mesaje: cele ce îi dictează copilului ce trebuie să facă sau să simtă şi cele care îi spun ce este el/ea.

Mesajele care compun scenariul pot fi directe sau indirecte şi sunt adesea comunicate pe două căi simultane. De exemplu, o mamă ignora adesea cererile fiului său şi îi spunea: “ Tu nu ai nevoie de nimic“. Se poate ca băiatul să fi interiorizat această definiţie a lui-însuşi, literalmente, reacţionând la acest aspect printr-un plan de viaţă constând în negarea nevoilor şi a dorinţelor. Sau la fel de bine mesajul poate fi dedus şi luat ca o directivă: copilul ignorat poate înţelege că nu este văzut ca fiind ceea ce este, sau pur şi simplu ca existând. Mesajul “ nu exista“ devine atunci o parte a scenariului de viaţă, căruia acesta ar putea să i se supună mai târziu stând în umbră, eşuând sau sinucigându-se.

 Deciziile scenariului

      A doua modalitate prin care un scenariu se formează, trece prin deciziile şi reacţiile copilului în legătură cu viaţa, fondate pe percepţia opţiunilor care îi sunt oferite.

Irina, o persoană istovită, a crescut alături de o mamă alcoolică, care era adesea incapabilă să pregătească cina sau să răspundă nevoilor Irinei în termeni de îngrijire maternă. În jurul vârstei de 5 ani, Irina decide că cea mai bună modalitate de a se descurca în viaţă este aceea de a deveni competentă şi eficace. Astăzi, ea este foarte organizată, controlată şi suprasolicitată la locul de muncă. Sentimentul său de „ responsabilitate” o antrenează în dificultăţile cu alţii, la muncă şi acasă.

La polul opus, Tom, în vârstă de 31 ani, se află la al cincilea „locşor de muncă”. El nu depune nici un efort ca să reuşească şi a refuzat o specializare care i-ar fi oferit o avansare la actualul său loc de muncă. În şcoala primară, el suferea de dislexie. Comparându-se cu tatăl său, un distins profesor universitar, sau cu mama sa, lector avid, el a tras concluzia ca este”prost” şi c-ar fi ”inutil să mai încerce”. Astăzi, el îşi menţine credintele: „ Eu sunt prost” şi „ la ce bun să mai încerc, oricum voi eşua” pentru a-şi continua viaţa anticipată şi pentru a o justifica.

 Deciziile „eu sunt prost” şi „ la ce bun să încerc” au fost mecanismele lui Tom pentru a face faţă vieţii luate în urmă cu   40 sau 44 de ani; aceste decizii sunt menţinute astăzi sub forma credinţelor de scenariu.

Cu titlu de exemplu arătăm cum introiectarea definiţiilor şi injonctiunilor date de părinţi este utilizată concomitent cu deciziile din copilărie pentru a forma un scenariu de viaţă. Astfel,  o avem pe Maria, o tânără femeie extrem de calmă, care îşi dezvăluie rar dorinţele şi nevoile. În terapie, ea retrăieşte constrângerea de a-i fi suprimată fericirea şi entuziasmul vieţii din epoca în care ea a convieţuit cu o bunică bolnavă la pat, o perioadă foarte lungă de timp. Zgomotele normale ale Mariei în timp ce se amuza o trezeau adesea pe bunica; i se spunea atunci Mariei că era „ rea”, drept urmare ea era dojenită şi pedepsită. I se repeta tot timpul „Nu fă zgomot”. Modul său de a da sens şi de a controla  această situaţie a fost acela de a se convinge că dorinţele sale erau de natura celor ce fac rău altora. Ea îşi continuă viaţa sub imperiul acestei decizii, cu soţul, copiii şi prietenii săi. Ea trăia propriile sale pulsiuni şi dorinţe ca „ un om rău” şi le păstra în ea, neexprimându-le; cu toate acestea, ea le oferea adesea şi altora, deoarece ei nu reuşeau să reacţioneze la ceea ce ea avea de ascuns cu atâta abilitate şi atâta determinare.

În concluzie, scenariul de viaţa este  repetiţia de–a lungul vieţii a  evenimentelor şi reacţiilor care s-au produs  în copilărie, care poate astfel sa ne doara sau nu…

Lucrul cu Scenariul în psihoterapia integrativă

 

Sinteză din „Psihoterapia integrativă practică „ de Richard Erskine, editura Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă 2012

            SCENARIUL ESTE PLANUL NOSTRU PERSONAL DETALIAT, care indică modul în care ne vom duce viaţa: cum ne vom percepe pe  noi înşine, pe ceilalţi şi lumea care ne înconjoară; ceea ce aşteptăm să se întâmple dacă ne comportăm într-un anume mod; ceea ce simţim şi ceea ce ne spunem nouă înşine cu privire la aceste sentimente. Schiţat încă din primii ani, scenariul se asamblează pentru a forma un tot coerent în timpul copilăriei şi îşi continuă elaborarea prin modificări şi adaosuri de-a lungul întregii noastre vieţi.

            Psihoterapia, dacă aceasta vizează schimbări cu efect durabil, trebuie să afecteze scenariul. Schimbarea scenariului îi permite clientului să se perceapă ca fiind într-adevăr diferit. Pe măsură ce scenariul se schimbă, noi opţiuni în materie de gânduri, sentimente şi comportamente îşi fac apariţia. În capitolul 1 ( NB “Psihoterapia integrativă practică”), am descris patru domenii ale terapiei în măsură să schimbe scenariul: cognitiv, comportamental, afectiv şi corporal. Putem schimba scenariul prin descoperirea de noi moduri de a gândi ( şi de a ne imagina) despre noi înşine şi despre alţii; prin încercarea de noi comportamente într-un mod „experimental”; prin modificarea sistemelor biochimice, musculare şi gestuale, sau prin perlaborarea sentimentelor prezente în timpul formării scenariului şi în timpul reactivărilor pe care acestea le suferă mai târziu în viaţă.  Fiecare din aceste patru domenii poate fi implicat atunci când clientul este invitat să revină, emoţional, la momentul în care deciziile, convingerile şi percepţiile au fost dobândite, şi literalmente să reprogrameze altceva în locul a ceea ce nu mai funcţionează.

            Munca de regresie, datorită căreia clientul poate reveni, în imaginaţie, la momentul formării scenariului, constituie o parte majoră a psihoterapiei integrative. Regresia încurajează clientul şi îi dă puterea necesară pentru a redecide, pentru a utiliza resursele superioare disponibile în momentul de faţă, pentru a-şi ajuta copilul de altădată, confuz, speriat şi furios.

            Aşa cum secvenţa prezentată în acest capitol o ilustrează, o redecizie reuşită implică nu doar cogniţia ( prin care clientul ajunge să înţeleagă vechea decizie şi modul în care aceasta îi pune piedici astăzi), afectul ( care îi permite clientului să aibă acces la straturile profunde ale propriei sale personalităţi, inaccesibile conştiinţei sale şi care trebuie să participe la schimbare pentru ca aceasta să fie durabilă), ci şi intenţia: alegerea clară şi conştientă de a împrumuta o cale diferită de cea de altădată.

            Fiecare din aceste trei procese nu este neapărat implicat în fiecare secvenţă de psihoterapie, dar trebuie, mai devreme sau mai târziu, să fie puse la contribuţie astfel încât să poată avea loc o redecizie completă. Munca lui Christophe oferă un exemplu bun al integrării acestor trei procese, într-o singură şedinţă de psihoterapie în care s-a lucrat pe redecizie.

            Unul din motivele pentru care Christophe este apt sa lucreze atât de eficient cu cele trei componente ale redeciziei, poate să ţină de natura atmosferei grupului în care psihoterapia s-a fost desfăşurat. Aceasta era creată deja de ceva vreme – era a opta zi a unui maraton de psihoterapie – coeziunea şi încrederea grupului au atins atunci un grad ridicat. Un grup bine condus se comportă ca un fel de cutie de rezonanţă a sentimentelor, accentuând şi punând în valoare tot ceea ce se întâmplă pentru fiecare participant, în termeni de emoţii. În acelaşi timp, grupul oferă un mediu protector şi susţinător în sânul căruia  putem regresa în timp în siguranţă, putem fi „ copii mici”, putem acţiona şi resimţi în funcţie de modalităţile care nu ar fi tolerate în lumea exterioară. Christophe reflectă acest climat începându-şi lucrul terapeutic

Cinci zile de autoterapie

Selecţie din cartea “365 de tehnici de psihoterapie sau 365 de zile ca să învăţ să mă iubesc” de Camelia Stavarache, preşedintele Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă ( şcoala Erskine) şi coordonatorul clinicii Psihosucces

Exerciţiu de psihoterapie nr. 1 din seria “365 de tehnici de psihoterapie sau 365 de zile ca să învăţ să mă iubesc”

Astăzi îmi propun să respir în culori, la inspir vizualizez o culoare, la expir alta. La inspir imi spun ca intra calmul, la expir ca scot tensiunile. Respir aşa 5 minute la fiecare oră de veghe sau când îmi aduc aminte.

Exerciţiul nr 2 din seria “365 de tehnici de psihoterapie sau 365 de zile ca să învăţ să mă iubesc”

Pentru această seară îţi propun să vorbeşti celor dragi despre emoţiile tale din timpul zilei. Acasă trebuie să fie sanctuarul unde îţi laşi armurile la intrare şi unde poţi coborî de pe piedestal, dacă te-ai urcat cumva. Foloseşte primul canal de exprimare a iubirii, vorbind despre trăirile, senzaţiile şi sentimentele tale. Nu povesti fapte, doar emoţii. Permite-le şi celor din jur să facă acelaşi lucru.

Exerciţiul nr 3 din seria “365 de tehnici de psihoterapie sau 365 de zile ca să învăţ să mă iubesc”

Astăzi înveţi să-i validezi pe ceilalţi: fă câte un compliment sau o apreciere pentru cei din jur la fiecare oră de interacţiune cu ei. Învaţă să valorizezi şi succesele parţiale ale celor din jur. De exemplu, poate supa pregătită de soţie nu este de nota 10, dar merită să apreciezi că a încercat o reţetă nouă sau a vrut să fie creativă folosind un ingredient nou.

Exerciţiul nr 4 din seria “365 de tehnici de psihoterapie sau 365 de zile ca să învăţ să mă iubesc”

Astăzi îmi propun un obiectiv pentru anul 2013. Am grijă să fie un obiectiv care depinde de mine. Îl notez pe o hârtie. Vizualizez poteca dorinţelor la capătul căreia se afla obiectivul meu realizat. În fiecare zi, mă gândesc câţi pasi am făcut pe poteca dorinţelor pentru a mă apropia de obiectivul meu, respir adânc, mă felicit şi strâng pumnul drept.

Exerciţiul nr 5 din seria “365 de tehnici de psihoterapie sau 365 de zile ca să învăţ să mă iubesc”

Astăzi reînvăţ să ascult, cu mintea, cu inima şi cu corpul, deschizându-mi toate canalele de comunicare. Când celălalt îmi vorbeşte, nu-l întrerup, nu-l judec şi caut să-i înţeleg punctul de vedere înainte de a interveni. Îmi amintesc tot timpul că “ o părere despre altul trebuie spusă doar dacă este adevărată, utilă interlocutorului şi transmite o informaţie pozitivă”

Părintele imaginar

Autor: Richard Erskine (USA) fondatorul psihoterapiei integrative si presedintele de onoare al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa

extras din cartea “Psihoterapia integrativa practica” de Richard Erskine, editura Asociatiei de Psihoterapie Integrativa 

Eul Adult ( Neopsihic), Eul Copil ( Arheopsihic) şi Eul Părinte ( Exteropsihic) sunt cele trei stări principale ale Eului descrise de către Berne. Stările Eului Copil şi ale Eului Părinte sunt fixări de experienţe trăite şi de reacţii precoce, sau  introiectarea inconştientă a altor persoane importante. Psihoterapia integrativă propune în plus un alt proces prin care se dobândesc fixările.

            Urmărind un proces de dezvoltare normală în mica copilărie, copiii îşi creează adesea o imagine, o figură închipuită, ca modalitate de a-şi procura controlul, structura, afecţiunea maternă sau ceea ce această tânără persoană a simţit ca fiind o lipsă sau fiind inadecvat. Sunt copii care îşi creează propriul lor bau-bau, o creatură înspăimântătoare care ameninţă cu represalii teribile pentru mici greşeli. Împodobirea părintelui imaginar cu toate aspectele rele şi înspăimântătoare inerente situaţiei de a fi educat de către părinţi,  îi permite copilului să-şi păstreze Mama şi Tatăl pe deplin buni şi iubitori.

            De-a lungul anilor din şcoala primară, Richard era obsedat de bau-bau. Când a devenit adolescent, nu mai era preocupat de acest aspect; totuşi, rămânea încă posibilitatea unui profesor sau a unui poliţist sever care l-ar fi pedepsit dacă s-ar fi îndepărtat de la calea cea dreaptă. Înainte să atingă treizeci de ani, Richard o pierdu pe bunica sa şi merse să-şi ajute familia să facă curat în casă. În momentul în care făcea curat sub patul său şi într-un dulap, deveni foarte anxios. Anticipă o pedeapsă teribilă şi, deşi îşi spunea că nu sunt raţionale gândurile sale, continuă să aştepte să se întâlnească cu ceea ce a mai rămas din bau-bau. Lucrând cu terapeutul său, Richard începu să-şi amintească că, atunci când era mic, credea că bau-bau  locuieşte în camera bunicii şi că acesta era capabil sa-l urmeze la şcoală sau la jocurile sale. Dacă Richard era obraznic, bau-bau îl pedepsea cu siguranţă. În timpul procesului de terapie, Richard începu să-şi amintească de o palma la fund de la vârsta de 4 ani, administrată de mama sa în camera bunicii sale, în timpul unei sărbători în familie. Puţin timp după palmă, Richard îşi dezvoltă credinţa în existenţa lui bau-bau, putând astfel să o vadă pe mama lui ca fiind foarte iubitoare şi tolerantă pentru purtarea sa.

            Pot exista persoane care îşi creează o “naşă zână“, un fel de părinte imaginar care le iubeşte şi le îngrijeşte chiar şi atunci când părinţii naturali sunt reci, absenţi sau abuzivi. Această imagine creată serveşte pe post de apărătoare între figurile parentale reale şi dorinţele, nevoile şi sentimentele copilului mic. Neplăcerile inevitabile legate de creşterea într-o lume imperfectă sunt mai tolerabile, deoarece figura imaginară aduce ceea ce  le lipsea părinţilor reali.

Anne-Marie cunoştea perioade de depresie în timpul cărora mânca în cantităţi foarte mari. În acele momente, ea resimţea nostalgia bunicii sale decedate, pe care o descria terapeutului său ca fiind afectuoasă, înţelegătoare, consolantă şi care, spunea ea, îi aducea mereu bunătăţi. Terapeutul, din curiozitate, o întrebă pe Anne-Marie ce vârstă avea când bunica sa murise, la care ea răspunse “14 luni“. Or, un copil de 14 luni nu poate să cunoască, cu o bunică, experienţele relatate de Anne-Marie. Pe măsură ce terapeutul explora golul dintre nostalgia Annei-Marie cu privire la bunica sa şi faptul că aceasta din urmă era deja moartă încă din copilăria timpurie a fetei, clienta începu să-şi amintească experienţe din copilăria sa, inaccesibile memoriei sale de mulţi ani. Aceasta suferise în repetate rânduri abuzuri atât din partea tatălui său cât şi a mamei sale şi adesea fusese închisă în pivniţă zile întregi, fără mâncare. Anne-Marie povesti cum, după bătaie, sau în întunericul pivniţei, “apărea“ bunica pentru a o consola, a o încuraja şi îi promitea mâncăruri minunate. Creându-şi aceste imagini ale unei bunici, Anne-Marie reuşi să-şi satisfacă, măcar în imaginaţie, câteva din nevoile sale de a primi îngrijiri hrănitoare potrivite, care lipseau în mod radical din comportamentul părinţilor săi faţă de ea.

Pe măsură ce se maturizează şi acced la fazele de dezvoltare ulterioare, copiii uită imaginile autogenerate. Dar când copilul refulează conştientizarea nevoilor, sentimentelor şi amintirilor sale,  în scopul de a supravieţui în familie, imaginea autogenerată se fixează şi nu se integrează în lucrurile învăţate ulterior. Oricare ar fi caracteristicile Părintelui autogenerat fixat, acestea operează de-a lungul anilor precum starea Eului Părinte descrisă de Berne. Aceasta funcţionează ca o personalitate introiectată ; totodată, aceasta este adesea mai exigentă, fără logică sau mai iraţională decât adevăratul părinte ( la urma urmei, aceasta îşi are originea în imaginaţia unui copil mic). Părintele autogenerat, ieşit din imagini fantasmatice furnizează o serie de gânduri, sentimente şi comportamente închistate, neintegrate şi în faţa căreia persoana reacţionează ca şi cum ar fi vorba de adevărate interiorizări ale persoanelor adulte din copilărie.

Opt paşi pentru a deveni psihoterapeut în general

RUBRICA SFATURILE ATHENEI (II)

 

Opt paşi pentru a deveni psihoterapeut în general

  1. Pasul unu: licenţa în psihologie,  asistenţă socială, pedagogie, psihopedagogie specială, teologie, medicină, sociologie
  2. Pasul doi: intrarea în programul de formare de baza al unei asociaţii acreditate de Colegiul Psihologilor din România ( lista asociaţiilor pe www.copsi.ro) cu durata între 2-7 ani în funcţie de specificul formării în psihoterapie la care ai aderat.
  3. Pasul trei: intrarea în programul de dezvoltare personală ( minim 150 de ore) şi finalizarea terapiei personale. Cele mai multe asociaţii realizează dezvoltarea personală înaintea formăriii de bază/ în paralel cu ea sub formă de terapie de grup ( 1 întâlnire pe lună)  sau terapie individuală ( în psihanaliză, analiză jungiană, terapie adleriană)
  4. Pasul patru: după finalizarea formării de bază şi a dezvoltării personale- certificarea de către asociaţia formatoare ca psihoterapeut sub supervizare pe baza unui examen sau nu, în funcţie de asociaţie şi acordarea dreptului de liberă practică de către Colegiul Psihologilor din România
  5. Pasul cinci: intrarea în supervizare. Ca psihoterapeut sub supervizare poţi practica psihoterapia, îţi poţi deschide cabinet. În cadrul şedinţelor de supervizare ( individuale şi /sau de grup- în funcţie de asociaţie)  se analizează  problemele întâmpinate cu clientul în psihoterapie ( aspecte de transfer, contratransfer, erori etc)
  6. Pasul şase: certificarea ca psihoterapeut autonom de către asociaţia formatoare pe baza unui examen sau nu, în funcţie de asociaţie şi acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut autonom de către Colegiul Psihologilor din România
  7. Pasul şapte: acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut specialist de către Colegiul Psihologilor din România după cinci ani de experienţă ca psihoterapeut autonom
  8. Pasul opt: acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut principal de către Colegiul Psihologilor din România după zece ani de experienţă ca psihoterapeut autonom

 

 

Opt paşi pentru a deveni psihoterapeut în psihoterapia integrativă ( şcoala erskine)

  1. Pasul unu: licenţa în psihologie,  asistenţă socială, pedagogie, psihopedagogie specială, teologie, medicină, sociologie. Studenţii la facultăţile mai sus menţionate pot începe programul de formare în psihoterapia integrativă cu dezvoltarea personală sub formă de terapie de grup,  întâlniri lunare sau la două luni.
  2.  Pasul doi: intrarea în programul de formare de baza al Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă cu durata de 2 ani ( 24 module, 1 modul pe lună în weekend sau în timpul săptămânii, în funcţie de solicitări)
  3. Pasul trei: intrarea în programul de dezvoltare personală ( minim 150 de ore) şi finalizarea terapiei personale. În psihoterapia integrativă erskine dezvoltarea personală se face sub formă de maraton lângă Sinaia ( 7 şi respectiv 8 zile în doi ani consecutiv, în luna iulie sau august) sau terapie de grup pentru studenţi.
  4. Pasul patru: după finalizarea formării de bază şi a dezvoltării personale- certificarea de către Asociaţia de Psihoterapie Integrativă ca psihoterapeut sub supervizare pe baza unui examen ( scris şi probă practică) şi acordarea dreptului de liberă practică de către Colegiul Psihologilor din România
  5. Pasul cinci: intrarea în supervizare. Şedinţele de supervizare în psihoterapia integrativă erskine sunt  individuale ( gratuite)  şi de grup, contracost ( 12 şedinţe)  pe parcursul a minim un an. 
  6. Pasul şase: certificarea ca psihoterapeut autonom de către Asociaţia de Psihoterapie Integrativă pe baza unui examen şi acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut autonom de către Colegiul Psihologilor din România
  7. Pasul şapte: acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut specialist de către Colegiul Psihologilor din România după cinci ani de experienţă ca psihoterapeut autonom
  8. Pasul opt: acordarea dreptului de liberă practică ca psihoterapeut principal de către Colegiul Psihologilor din România după zece ani de experienţă ca psihoterapeut autonom

 

 Formarea in psihoterapia integrativă este validata de Colegiul Psihologilor ca si formare în sistem masteral astfel încât nu mai este nevoie de master pentru absolvenţii Bologna. Spre deosebire de formările în psihologie clinică, în psihologia muncii sau transporturilor care îţi permit accesul fără master  până la gradul de autonom (inclusiv), formarea în psihoterapie îţi dă dreptul să ajungi psihoterapeut principal, fără să mai fii obligat să faci masterul.

Calendar SMARTPSI 2013

Smart PSY Clubul de Psihoterapie Integrativa  are patru sectiuni  :

Basic SmartPsy  destinat exclusiv studentilor si masteranzilor  de la facultatile  psihologie,  medicină generală, rezidenti psihiatrie, asistenţa socială, filosofie, pedagogie, psihopedagogie specială, teologie 

Tehnique Smart Psy destinat exclusiv cursantilor aflati in anul II de formare in psihoterapie ( acces gratuit).

Advanced Smart Psy I destinat exclusiv psihoterapeutilor aflati in supervizare ( acces gratuit).

Advanced Smart Psy II destinat exclusiv  psihoterapeutilor autonomi ( acces gratuit).

1. Basic SmartPsy Clubul de Psihoterapie Integrativă îşi propune să ofere studenţilor si masteranzilor de la facultăţile de psihologie,  medicină generală, rezidenti psihiatrie, asistenţa socială, filosofie, pedagogie, psihopedagogie specială, teologie posibilitatea de a lua contact cu PSIHOTERAPIA în toate formele ei: teorie ( noutăţi şi informare din domeniile psihoterapiei şi psihoterapiei integrative),  practică ( exerciţii şi tehnici de psihoterapie aplicată, teste psihologice).

Clubul SmartPSY  îşi propune să devină o pepinieră pentru viitorii profesionişti de elită din domeniul psihologiei medicale/ psihoterapiei, de aceea ne rezervăm dreptul de a interzice accesul la următoarele şedinţe  participanţilor care dovedesc un nivel slab de pregătire, informare, dezvoltare cognitivă sau perturbă într-un fel sau altul activitatea.

Deoarece numărul de locuri este limitat este important să vă programaţi online pentru fiecare şedinţă a clubului nostru.

Cost:  Primii 5 inscrisi participa gratuit

          10 ron studenti ( se prezinta adeverinta de student sau carnetul vizat pe 2013)

          20 ron masteranzi  ( se prezinta adeverinta de student sau carnetul vizat pe 2013)

          30 ron psihologi  

Programări : formarepsihoterapie@yahoo.com

Locaţie: Bucureşti, str. Albă nr. 12 ( de la Unirii 10 minute pe jos pe linia tramvaiului 32 sau cu tramvaiul 32 coborâţi la staţia regina Maria- a II a de la Unirii)

   

CALENDAR 2013  Basic SmartPSY   

Luna octombrie

VINERI 4 octombrie ” 7D”

Diferentele dintre psihologul clinician, consilier  si psihoterapeut, dintre psihoterapeutul in psihoterapia integrativa erskine si psihoterapia integrativa eclectica/ psihanaliza/ terapia cognitiva”

Traineri:

Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

Cristina Patrascu: psihoterapeut in psihoterapia integrativa ( erskine)

VINERI 11 octombrie Universitatea Andrei Saguna din Constanta ” Psihoterapia integrativa in cazul traumelor cu T mare. Experimente psiho-integrative”

Trainer:

Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

VINERI 18 octombrie  Bucuresti “Psihoterapia integrativa in cazul traumelor cu T mare. Experimente psiho-integrative”

Trainer:

Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

 VINERI 25 octombrie

Tehnici de psihoterapie integrativa pentru dezvoltarea stimei de sine 

17,30h-20,30h

 Program:

- Ancorarea increderii in sine

- Tehnica identificarii cu modelul ideal

- Reprogramarea inconstientului prin utilizarea starilor modificate de constiinta si a metaforei

 Trainer: Cristina Patrascu, secretarul stiintific al  Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

 VINERI 1  noiembrie

Sezatoare cu Povesti terapeutice

17,30h-20,30h

 Program:

- Milton Erickson si rolul metaforei terapeutice

- povesti terapeutice pentru gravide si bebelusi

- povesti terapeutice pentru diferite boli

 Traineri:

Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

Cristina Patrascu, secretarul stiintific al  Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

 VINERI 8  noiembrie

Povestile  scenariilor de viata ale unor pacienti

 17,30h-20,30h

 Program:

- injonctiunile parentale toxice

- scenariul fara dragoste ( cu exemplificari din studii de caz)

- scenariul fara bucurie( cu exemplificari din studii de caz)

- scenariul fara ratiune( cu exemplificari din studii de caz)

 Trainer:Cristina Patrascu, secretarul stiintific al  Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

 VINERI 15  noiembrie 

17,30h-20,30h  Povestea psihoterapiei. Povestea unor pacienti ( prezentare de studii de caz)

Trainers: Camelia Stavarache, Cristina Patrascu

VINERI 22  noiembrie 

17,30h-20,30h Experimente de masurarea hipnotizabilitatii. Nasterea sub hipnoza/Analgezia stomatologica sub hipnoza

Trainers: Camelia Stavarache, Cristina Patrascu

VINERI 22  noiembrie ” 7D”

Diferentele dintre psihologul clinician, consilier  si psihoterapeut, dintre psihoterapeutul in psihoterapia integrativa erskine si psihoterapia integrativa eclectica/ psihanaliza/ terapia cognitiva”

Traineri:

Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

Cristina Patrascu: psihoterapeut in psihoterapia integrativa ( erskine)

Workshopuri deja realizate:

Luna mai

VINERI 17 mai SMARTPSY, eveniment organizat de Asociatia de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

 17,30h-20,30h

 DESCRIERE: Harta mentala despre sine reprezinta modul in care te percepi, capacitatea ta de autoevaluare combinata cu nevoia de pozitivare a imaginii de sine. Intrebarea care se pune este: Cat de mult te minti singur?

 Program:

 - partea intai : Autoperceptie si autooglindire folosind metaforele

- partea a doua: Cum te percep ceilalti

- experiment

Traineri:

CAMELIA STAVARACHE- presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa Scoala Erskine

Cristina Patrascu, secretarul stiintific al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

Asociatia de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

site: http://www.psihoterapie.biz/

revista: http://www.formarepsihoterapie.ro/

ziar: http://www.psihosucces.ro/

Luna aprilie

VINERI 5 aprilie Tehnici de psihoterapie integrativa pentru dezvoltarea stimei de sine 

17,30h-20,30h

 Program:

- Ancorarea increderii in sine

- Tehnica identificarii cu modelul ideal

- Reprogramarea inconstientului prin utilizarea starilor modificate de constiinta si a metaforei

 Trainer: Cristina Patrascu, secretarul stiintific al  Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

VINERI  12 aprilie Sezatoare cu Povesti terapeutice

17,30h-20,30h

 Program:

- Milton Erickson si rolul metaforei terapeutice

- povesti terapeutice pentru gravide si bebelusi

- povesti terapeutice pentru diferite boli

 Traineri:

Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

Cristina Patrascu, secretarul stiintific al  Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

VINERI 19 aprilie Povestile  scenariilor de viata ale unor pacienti

 17,30h-20,30h

 Program:

- injonctiunile parentale toxice

- scenariul fara dragoste ( cu exemplificari din studii de caz)

- scenariul fara bucurie( cu exemplificari din studii de caz)

- scenariul fara ratiune( cu exemplificari din studii de caz)

 Trainer:Cristina Patrascu, secretarul stiintific al  Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa

VINERI  26 aprilie Experimente cu hipnoza

17,30h-20,30h

 Program:

- testarea gradului de hipnotizabilitate

- experiment de hipnoza pentru dezvoltarea memoriei

Traineri: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa ( scoala Erskine)

VINERI 1 martie

 17,30h-20,30h Psihocosmetica: tehnici de psihoterapie integrativa folosite in tratamentul acneei, ridurilor si cresterii sanilor

 Program:

- semnificatia psihologica a inestetismelor pielii

- simbolistica cosurilor

- tehnici de psihoterapie integrativa folosite in psihocosmetica

Trainer: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa, hipnoza si psihosomatoanaliza. A realizat prima nastere sub hipnoza din Romania

VINERI 8 martie 

 17,30h-20,30h  Cate minciuni spui in 10 minute

 Program:

- experiment pentru detectarea minciunilor

 - canale de comunicare si indicatori de incongruenta

 Trainer: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa, hipnoza si psihosomatoanaliza. A realizat prima nastere sub hipnoza din Romania

VINERI 15 martie

 17,30h-20,30h Psihologia iubirii

 Program: 

- anatomia sentimentelor

- dragostea e o adictie la fel ca drogurile

- rolul proiectiilor  in crearea “primei impresii”

 Trainer: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa, hipnoza si psihosomatoanaliza. A realizat prima nastere sub hipnoza din Romania

VINERI 22 martie

17,30h-20,30h Psihoterapia furiei

Program:

- mecanismul neuronal al furiei

 - autocontrol sau catharsis?

- potentiometrul furiei

- tehnici de autoreglaj

 Trainer: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa, hipnoza si psihosomatoanaliza. A realizat prima nastere sub hipnoza din Romania

VINERI 29 martie

  17,30h-20,30h Psihologia singuratatii: analiza psihologica si  studii de caz

- cat de toxica e singuratatea?

- psihoimunitatea: rolul emotiilor negative in declansarea bolilor

- dincolo de masca singuratatii

 Trainer: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa , psihoterapeut specializat in psihoterapie integrativa, hipnoza si psihosomatoanaliza. A realizat prima nastere sub hipnoza din Romania

 VINERI 11 ianuarie

17,30h-20,30h  Povestea psihoterapiei. Povestea unor pacienti ( prezentare de studii de caz)

Trainers: Camelia Stavarache, Cristina Patrascu

VINERI 18 ianuarie

17,30h-20,30h Experimente de masurarea hipnotizabilitatii. Nasterea sub hipnoza/Analgezia stomatologica sub hipnoza

Trainers: Camelia Stavarache, Simona Ionescu

VINERI 25 ianuarie

17,30h-20,30h Clubul de lectura psihoterapeutica: analiza psihologica de studii de caz si vanzare de carti de psihoterapie

Camelia Stavarache, Cristina Patrascu

2. Techniques-Smart PSY destinat cursantilor  aflati in anul II de formare in psihoterapia integrativa ( scoala erskine).

 Obiectiv: exersarea tehnicilor de psihoterapie integrativa  

Program: in fiecare joi 17,30h-20,30h

Data deschiderii: 15.11.2012. 

Locatie: sediul asociatiei noastre (str. Alba nr. 12)

 Trainer: Cristina Patrascu

Accesul se face pe baza de inscriere online ( mail: camipsy@yahoo.fr

3. Advanced Smart PSY NIVEL I – exclusiv  pentru cursantii aflati in supervizare in psihoterapia integrativa ( scoala erskine).

 Obiectiv: lucrul cu simulatorul PSI ( sedinte virtuale de psihoterapie)

Program:  miercuri, joi, vineri 14-20h

 Pot fi programate doua persoane/ora in intervalul precizat

Programari online: mail camipsy@yahoo.fr

 4. Advanced Smart PSY NIVEL II – exclusiv  pentru membrii cu titlul de psihoterapeut autonom in psihoterapia integrativa ( scoala erskine).

Obiective: informare teoretica, prezentare noutati, colocviu interactiv, participarea la experimente/cercetari
Data deschiderii: mai 2013
Page 1 of 3123