Cercetari in psihologie

Cele patru obstacolele în cuplu

 Autor:  Loredana Jeflea – psihoterapeut (Scoala de  Psihoterapie Integrativă-Richard Erskine)

 Toate poveştile de dragoste din viaţa reală încep frumos. Doi tineri se iubesc, apoi se căsătoresc. Însă, după ce apar problemele vieţii de zi cu zi, partenerii, copleşiţi, derutaţi, de cele mai multe ori incomplet maturizaţi, sfârşesc prin a divorţa.

 Mi-am pus întrebarea: “Ce anume intervine, ce obstacole apar în calea unei iubirii mature?”  Răspunsul l-am găsit în cartea lui John Welwood – „Călătoria inimii – Calea iubirii conştiente”. Obstacolele identificate de el mi-au fost confirmate în şedinţele de psihoterapie, atât individuală, cât şi de cuplu.

 Tipul familiei de origine şi modelul educaţional

În societatea actuală, în care s-au destrămat sau au dispărut familiile extinse, comunităţile unite şi ritualurile de iniţiere, care ajutau copilul să se separe de părintele de sex opus şi să se identifice cu o comunitate mai mare de adulţi de acelaşi sex, influenţa părinţilor asupra copiilor este foarte accentuată. Astfel, familia nucleu modernă este, de multe ori, o oală sub presiune în care problemele părinţilor, cu iubirea şi intimitatea lor, le sunt transmise direct copiilor. În acest caz, relaţiile dintre părinţi si copii devin fie prea apropiate, fie prea distante.

 Ataşamentul nesecurizant

Aici putem întâlni două cazuri: fie oamenii ai căror părinţi au fost distanţi sau nedisponibili, fie celălalt caz, al copiilor ai căror părinţi au fost prea apropiaţi, invazivi, dominatori, dar în acelaşi timp neglijenţi faţă de adevăratele nevoi relaţionale ale copilului – tipul de ataşament izolat

În primul caz, oamenii se tem de pierderea iubirii şi contactului, agăţându-se de   relaţii în mod dependent, de frică să nu fie neglijaţi sau abandonaţi din nou.

În al doilea caz, copiii, deveniţi apoi adulţi, se tem să nu-şi piardă integritatea ca indivizi, se tem de invadare, de a fi controlaţi emoţional sau sufocaţi de un partener intim.

 Scenariile de viaţă

Poveştile şi scenariile de viaţă determină felul în care stabilim relaţii şi în care ne comportăm în aceste relaţii şi astfel devin profeţii autoîmplinite ce conduc la însăşi situaţia de care ne temeam cel mai mult. Apoi, acest lucru oferă dovezi care le justifică, făcându-le să se înrădăcineze şi mai puternic. De fapt, ele raţionalizează şi perpetuează locurile rănite şi tensionate din noi.

Problemele nerezolvate dinăuntrul nostru vor fi mereu proiectate şi puse în act în forma conflictelor dintre noi şi partenerii noştri intimi.

 Umbra noastră

Oamenii aleg adesea un partener cu un scenariu care e imaginea în oglindă a propriului lor scenariu de viaţă.

Aici intervine şi umbra noastră. Renegarea unor părţi din noi şi proiectarea lor în afara noastră ne determină să reacţionăm exagerat la ele când le vedem. De fapt, transformăm acele părţi în altul. Majoritatea conflictelor serioase din cuplu sunt alimentate de acest tip de proiecţie.

 Odată conştientizate aceste bariere din calea unei relaţii armonioase, urmează pasul următor şi anume să ne consolidăm puterea acolo unde avem nevoie.

Cum anume putem folosi aceste obstacole pentru maturizarea noastră, într-un articol viitor.

Ce inseamna dezvoltare personala?

  

 

Dezvoltarea personala este o forma de terapie de grup si in grup.  In terapia de grup  se folosesc tehnici care urmaresc dezvoltarea relatiilor cu ceilalti membrii ai grupului, grupul avand rolul de oglinda ( cine esti? cum esti? ce esti?) si de suport emotional. In cazul traumelor si a scenariilor fara iubire, fara ratiune etc se foloseste terapia in grup, adica se lucreaza individual problemele persoanei in cauza. Ca sa fii un bun psihoterapeut trebuie sa ai o dezvoltare personala pe masura, astfel incat  sa nu interfereze problemele tale nerezolvate cu problemele pacientului. De exemplu, sa ne imaginam un psihoterapeut care are o relatie cu un barbat insurat si care primeste in terapie femei care sufera din cauza amantului. Credeti ca psihoterapeutul va fi capabil sa faca o psihoterapie de calitate pe o problema pe care el nu si-a vindecat-o?

Care sunt semnele ca ai o problema personala nerezolvata?

- suferi de depresie, anxietate, fobii, obsesii etc ( intri intr-o patologie nosografica)

- suferi de fluctuatii de dispozitie

- ai o trauma cu “T” : viol, deces parental, molestare etc sau  ai fost victima unui atasament dezorganizat sau izolat 

- ai o trauma cu “t” sau trauma cumulativa ( rani narcisice, insulte, umiliri repetate, atasament evitant sau ambivalent)

- accepti relatii proaste/tratamente proaste

- nu ai succes

- esti singur (a), nu ai o relatie sau prieteni

- consumi alcool, medicamente, droguri

- folosesti comportamente autodistructive: relatii sexuale pasagere, automutilari, bulimie, mancat/fumat excesiv, conduci riscant

- ai prejudecati furibunde

- ti-e frica sa te implici serios intr-o relatie/sa iubesti ( sa fii iubit)/ ti-e frica de abandon

- esti hiperposesiv

- esti obsedat de control/ perfectionism

- esti timid

- ai probleme sexuale

In fiecare an, Asociatia de Psihoterapie Integrativa in colaborare cu Clinica de Psihoterapie Psihosucces organizeaza tabere maraton la Comarnic dupa modelul promovat de Richard Erskine, fondatorul psihoterapiei integrative. Tabara este situata intr-un cadru rustic nonconformist care aminteste de copilaria la tara si care te obliga sa renunte la luxul de acasa . La acest maraton participa atat cursantii Asociatiei de Psihoterapie Integrativa care aspira la titlul de psihoterapeut, cat si  cei care doresc sa intre intr-o formare in psihoterapia integrativa. Pentru cei care nu urmeaza cursurile de formare in psihoterapia integrativa se  acorda un atestat de participare care certifica numarul de ore parcurse.

Obiective:

-         lucru cu scenariul de viata, cu patternurile si mecansimele de aparare neadaptative

-         lucru cu simbolurile interioare, cu mastile si inconstientul

-        Eu in oglinda relatiilor de atasament  cu ceilalti

 Programul unei zile de psihoterapie cuprinde 10 ore de psihoterapie structurate astfel:

-         Psihoterapia succesului: activitati coordonate de lideri  care urmaresc dezvoltarea stimei de sine la persoanele timide sau agresive, renuntarea la jocurile psihologice inconstiente, dezvoltarea abilitatilor de recadrare a conflictului  si a gandirii paralele.

-         Psihoterapie relationala de grup in care  se analizeaza relatiile de grup, stilul de atasament si modelul personal folosit in relatiile de cuplu sau in alte tipuri de relatii

-         Psihoterapia inconstientului: tehnici de meditatie, regresie hipnotica, EMDR, artterapie

-         Jocuri psihologice pentru eliberarea Copilului Interior, drumetii, dansterapie , paintballs

Ce inseamna o formare de baza in psihoterapia integrativa?

Ce inseamna o formare de baza in psihoterapia integrativa?

                                                 O formare de baza inseamna o scoala de psihoterapie postuniversitara  care te pregateste pentru profesia de psihoterapeut in psihoterapia integrativa. Spre deosebire de dezvoltarea personala unde se pot inscrie si studenti, la formarea de baza au acces doar licentiatii. In Romania, psihoterapia este o profesie medicala si de aceea te poti inscrie intr-o formare de baza doar daca ai licenta in psihologie, medicina, asistenta sociala, teologie si psihopedagogie. Nu exista formari de baza mai mici de doi ani si nu trebuie sa le confundati cu workshopurile cu credite si cu o durata de 2-5 zile.  Aceste workshopuri se adreseaza psihologilor care sunt deja psihoterapeuti si carora le asigura numarul de credite necesar trecerii de la o treapta de specializare la alta ( de exemplu, de la psihoterapeut sub supervizare la psihoterapeut autonom)

Va rugam sa solicitati prin mail formularul de inscriere pentru a putea fi considerat inscris!

 Inscrie-te acum!  Mail: formarepsihoterapie@yahoo.com

 

Mami, nu pleca, te rog!

Micutul Bo, cum singur isi spunea, pentru ca nu putea sa-si pronunte numele corect, se uita uimit cum mama sa, isi arunca furioasa niste haine intr-o valiza rosie.

- Plec, si te las dracului cu tac-tu care mi-a mancat viata cu totul. Daca nu erai tu, as fi plecat de mult. Am stat, am rabdat, dar nu mai pot! Nu mai pot! O sa ma duc unde-a dus Dracu iapa.

La cei patru anisori ai sai, Bo nu intelegea toate expresiile, in schimb era perfect capabil sa simta emotiile mamei sale. Simtea ca  ea e “rea” acum, suparata si brusc, a constientizat…ca el este de vina. Vinovatia l-a umplut imediat de tristete si Bo a inceput sa planga intai, incetisor si apoi, din ce in ce mai tare.

- Taci! Nu mai suport, copil rau ce esti! a tipat furioasa mama si a aruncat cu o jucarie inspre el.

Bo a intepenit. Si-a inghitit lacrimile, si-a ridicat umerii si s-a incordat ca o pisica la panda. Doar ca soricelul, era tot el.   Respiratia lui a devenit tot mai superficiala. Era prea speriat ca sa mai respire de-adevaratelea. Mai tarziu, cand a devenit adult, Bo a reactionat la fel, in fata unui sef agresiv: s-a incordat ca o pisica si si-a inghitit lacrimile.

“Mami e suparata pentru ca eu nu sunt un baietel cuminte si destept, asa cum ar fi vrut ea. Eu sunt rau. Vreau ca mami sa ma iubeasca. Dar, cum sa ma iubeasca daca sunt rau?    Trebuie sa o fac pe mami sa ma iubeasca. “ 

Gandurile lui Bo au fost intrerupte de cuvintele reci ale mamei, care anuntau plecarea sa:

- Sa fii cuminte, Bo! Mama o sa plece, dar o sa vina repede tati la tine.

Apoi, a simtit pupaturile mamei pe frunte, crestet si obraji,  dar nu a stiut daca sa asocieze sarutul cu dragostea sau cu durerea. Confuzia l-a facut din nou sa inghete. Si din nou, a mai invatat rapid o lectie de viata: pupaturile de dragoste dor!  Si multi ani de-atunci, a asociat sarutul cu o strangere de mana, de tipul salutului.

Confuzia s-a transformat intr-un tipat de disperare: “Mami, nu pleca, te rog!”, repetat de zeci de ori. Dar, usa s-a inchis in urma mamei, fara ca ea sa se intoarca.

Bo a fugit disperat la geam, s-a lipit cu fata de sticla si a inceput sa caute, printre lacrimi, corpul mamei. L-a zarit dupa cateva minute, in fata blocului, cu valiza rosie in mana. Parea ca ezita, se oprise in loc si privea spre el. Bo i-a facut disperat cu mana si a strigat din nou:”Mami, nu pleca, te rog!”. Intr-o fractiune de secunda, in creierul sau, ca o rugaciune, i-a aparut clar, urmatoarea idee in minte: “Ca sa nu mai fiu parasit, trebuie sa arat o iubire magica, ca in povesti” . Cand a devenit adult, multi ani mai tarziu de la aceasta intamplare, Bo era speriat si depresiv pentru ca nu reusea sa pastreze prea mult timp magia unei iubiri ca-n povesti. Cand a venit la cabinetul de psihoterapie, Bo mi-a spus: “Vrea sa simt din nou acea iubire magica pe care am avut-o pana de curand. Sa pot sa o cuprind mental, sa ma gandesc non-stop la ea, sa vibrez ca intr-o miscare browniana”. Bo nu stia atunci, ca disperarea de a iubi “magic’ ascunde frica de abandon.  O frica pe care o purta de atata timp pe umeri, incat nici nu mai stia ca este acolo.

PRACTICA PSIHOLOGICA PENTRU STUDENTI

Se lucreaza cu SIMULATORUL PSI PENTRU SEDINTE DE PSIHOTERAPIE si cu un PROGRAM COMPUTERIZAT DE TESTE PSIHOLOGICE

- 1 SEDINTA / 3 ORE/SAPTAMANA – 50 RON/SEDINTA
- PROGRAM: MIERCURI 17,30-20,30H
-  ADEVERINTA ESTE ELIBERATA DE ASOCIATIA DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA ( SCOALA ERSKINE)

Inscrieri: formarepsihoterapie@yahoo.com

CEI MAI INIMOSI 5 STUDENTI VOR FI SELECTATI PENTRU A PARTICIPA LA UN PROGRAM DE DEZVOLTARE EMOTIONALA SI LEADERSHIP PENTRU COPII

Narcisim sau eroarea terapeutului ( partea a doua)

Autor: Richard Erskine

În această primă sesiune a fost necesar să ne concentram pe situația de la locul de muncă care l-a forțat sa faca  psihoterapie.  El a adăugat că scopul  comportamentului sau a fost de a menține parteneriatul  în firma.

Pentru a face schimbari majore in comportamentul său față de angajați,  în special femei  și sa  accepte  un partener de sex feminin în firma, va monitoriza regulat relațiile sale cu angajații săi și va scrie rapoarte periodice către Consiliul de Administrație .

 El a spus că  nu a venit constrans la psihoterapie si că el a fost cel care a sugerat acest compromis. El știa că avea să se schimbe , dar nu știe de ce a acționat așa  cu femeile din departamentul său.  A făcut aluzie că exista alte motive mai personale pentru a fi în terapie , dar că el nu a vrut să le discute în timpul acestor sesiuni, mai  devreme .

 Phillip a continuat să descrie modul în care el a avut obiceiul de a tipa la angajații săi. Cu trei ani înainte, o femeie din departamentul său, l-a dat în judecată , după ce ea nu a putut să se întoarcă la locul de muncă ca urmare a comentariilor sexiste umilitoare pe care Phillip le -a făcut în prezența multora dintre colegii ei.  Am contemplat semnificația descrierii sale  ”comentarii sexiste umilitoare ”  și m-am întrebat daca aceste comentarii nu reflectă conflicte relaționale mai mari, în special cu femeile.  Am luat de asemenea notă de o ușoară contradicție. Mai devreme a spus: ” Eu tip cateodata”, iar acum el s-a descris ca având  ” obiceiul de a tipa ” . Dacă am de gând să fac o psihoterapie concentrata mai degrabă pe comportament , este prea devreme pentru a explora această contradicție .

 Clientul a continuat să povesteasca ca recent, el a insultat persoane și a aruncat o sticlă cu suc ​​de portocale in unul dintre angajatii săi. Sticla a lovit o altă persoană . Incidentul a speriat o serie de alte persoane și colectivul a completat un proces verbal, susținând o încălcare a drepturilor la securitate a lucrătorilor. Chiar dacă Phillip este asociat, el a fost pe cale să-și piardă poziția in firma,  asa  ca s-a angajat într-o psihoterapie comportamentala de schimbare.  Aceasta a fost motivația lui aparent pentru a veni la psihoterapie. Timpul trecea si inca aveam 2 întrebări :  Ce alte motivații au fost puse în joc în decizia de venire a lui la psihoterapie ? Cum se incadreaza toate informațiile  în modelul de viață inconștient ?

Era prea devreme pentru a decide catre ce sa ma indrept . Știam că era esențial sa-i mențin  inima deschisă și mintea, sa-l ajut sa “dea masca jos”.  A fost necesar să ma concentreze pe ceea ce este important pentru  Phillip în relația noastră , în scopul de a dezvolta o alianta terapeutica eficienta . De asemenea, am știut că dacă ar fi să fac o psihoterapie eficienta, nu ma pot concentra numai pe rezolvarea problemei lui de comportament violent cu angajații, ci sarcina mea ar fi de a facilita creșterea sa psihica în mai multe domenii . Ce se ascunde in spatele mastii?

Eveniment Psi: Un maraton de psihoterapie cu Richard Erskine

De ce maraton si nu psihoterapie de grup?
Maratonul de psihoterapie din 19,20,21 si 22 iunie este un eveniment unic organizat doar de Asociatia de Psihoterapie Integrativa.
Conceptul de maraton de psihoterapie este creat de Richard Erskine, presedintele de onoare al asociatiei noastre. Maratonul difera de psihoterapia de grup prin modul in care este organizat, prin intensitatea cu care se face psihoterapie ( 24 de ore din 24), prin interferarea elementelor de viata reala cu sesiunile de psihoterapie individuala ( se analizeaza visele, fanteziile, dar si evenimentele comune pe care participantii le traiesc), prin folosirea unui pachet de tehnici de psihoterapie prin care se lucreaza cu Eul de Copil si Parinte. 
4 zile de psihoterapie integrativa live, cu cazuri reale in care se vor trata traume cumulative si acute, scenariile fara iubire, fara ratiune, fara bucurie.

Cine participa?
Clara vine la acest maraton pentru ca a avut o copilarie abuziva, iar acum are un pattern de instabilitate emotionala. Nu are incredere in oameni.
Dan este un adolescent care sufera de obsesia ca ar putea fi atras de barbati, desi lui ii plac fetele. De fapt, are TOC ( tulburare obsesiv-compulsiva).
Luiza se simte trista de cand s-a nascut. Pare un paradox, dar la 20 de ani a acumulat suferinta cat pentru 40 de ani. Un tata autoritar, care a fortat-o sa renunte la prietene, la iubiti, pentru ca nu se incadrau in asteptarile lui. Acum a decis sa-si aleaga rational iubirile, ca sa nu-si mai supere parintii. E decisa sa plateasca pretul de a nu mai fi pe deplin fericita. “Dar poate ca au dreptate”, a internalizat ea porunca parentala. 
Si lista celor curajosi, care vin la acest maraton e foarte lunga.

Narcisism sau eroare a terapeutului ? ( partea intai)

Autor: Richard G. Erskine , PhD

Directorul Institutului de Psihoterapie Integrativa, presedinte de onoare al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa (Romania)

 Phillip avea în jur de 50 de ani, cu un cap plin de păr gri, perfect aranjat. El a venit la prima sa sedinta la timp , îmbrăcat într-un costum și cravată , care portretiza un aspect elegant , scump  și imaculat. Se ridică de pe scaun în sala de așteptare , cu un zâmbet radios strangandu-mi riguros  mâna. In timp ce discutam despre știrile zilei, am observat că el avea o vorba moale – cuvinte bine articulate , cu un accent sudic usor . Aspectul său și atitudinea  m-au impresionat imediat. În câteva secunde, ma intrebam in sinea mea: “prima impresie  a fost cu adevărat un contact atat de bine creat sau salutul lui reprezinta un ritual superficial ?”

 Așa ca, l-am invitat pe Phillip în birou, i-am sugerat se facă confortabil si sa-si scoata cravata și pantofi. El a refuzat brusc și a părut jignit de sugestia mea . Prin cuvintele și tonul prin care a reflectat mai mult decat  un comentariu critic, el  si-a exprimat uimirea că i-am facut o astfel de sugestie . M-am întrebat dacă am  încălcat unele norme sociale din Sud , care ar fi fost importante pentru el sau daca el a dezvăluit unele aspecte ale personalității sale, prin intermediul acestor prime tranzactii. Am decis să nu-i  explica motivele din spatele sugestiei mele, să aștept și să vad dacă acest tip de întâlnire va avea loc din nou .

Cu o săptămână înainte de aceasta prima sesiune, un avocat de la o firma de publicitate mare a sunat la biroul meu pentru a face o programare inițială pentru unul dintre partenerii firmei . La telefon, avocatul mi-a spus că venirea lui Philip este necesara pentru ca face  parte din acordul într-o hărțuire, proces care a fost depus împotriva firmei . Avocatul a spus că Phillip a fost un membru important al firmei care a condus un departament de mare și că el a fost implicat în două procese de hărțuire a  angajaților . Mentinerea  unui parteneriat in cadrul firmei depindea de angajarea sa în cel puțin doi ani de psihoterapie și în a face unele schimbări majore de comportament . Am fost de acord să fac o evaluare de trei sesiune și apoi să decid dacă este posibil acest lucru .

Phillip a început sesiunea noastră prin a se descrie ca fiind un director executiv de succes  care a castigat numeroase premii pentru firma sa. Creativitatea și departamentul condus au fost esențiale în succesul firmei sale , dar poziția lui era în pericol ca urmare a două procese de hărțuire. Ambele s-au solutionat în afara instanței, dar au costat firma o sumă mare de bani. Unii membri ai consiliului de administrație au cerut ca el să demisioneze .

Am avut o scurtă discuție cu privire la posibilitatea mea de a informa autoritatiile, confidențialitatea fiind necesara pentru o psihoterapie eficace . El  a părut a fi confortabil cu deciziile noastre . Așa ca am cerut indicații cu privire la locul de muncă , el s-a plâns  că munca sa a fost ” doar comerciala ” și  de capriciile modei publicitare  a clientilor ” . Continua pe un ton critic spunand că o parte dintre oameni de producție care lucrează pentru el a avut  nu au creativitate –  “talentul lor este de a urma ceea ce eu desenez “. Am bănuit că el foloseste lipsa de creativitate a angajaților săi pentru a justifica comportamentul lui , care duce la hărțuire . M-am întrebat dacă observațiile sale cu privire la clienții săi au fost justificate , de asemenea, conflictele sale interne sau dificultățile relaționale .

 L-am întrebat mai multe despre relația sa cu angajații săi. “Eu tip la ei foarte rar, atunci când dau gres. Restul timpului ii tratez foarte bine. Eu ii  plătesc bine. Eu le dau bonusuri bune. Îmi sunt datori foarte mult”. Cuvintele și tonul lui transmit dreptul la “a tipa” pentru că “ii plateste bine”. Aveam o apasare pe  inima  cand ascultam  lipsa lui de empatie și  perspectiva egocentrică.

Ezitand, el a continuat să se descrie ca un pictor, apoi el a adaugat ca el nu picteaza foarte des. El nu si-a expus niciodată picturile sale, deoarece acestea  “nu sunt excelente – nu creative și inovatoare” din punctul de vedere  al comentatorilor de arta din New York . M-am întrebat dacă criticile sale și ezitarea au fost o expresie a resentimentelor și / sau rușinii. Despre aceste  resentimente aveam de vorbit mai târziu, daca va continua sa vina.

“Integrativ memo” colaborare cu Universitatea Andrei Saguna

EDUCAŢIA MEMORIEI ÎN SLUJBA ÎNVĂŢĂRII
Într-o etapă a civilizaţiei umane dominată de gadget-uri, a folosi memoria creierului uman pare o încercare lipsită de beneficii dacă ne referim la a memora cuvinte, cifre, fapte sau alte date ce alcătuiesc memoria noastră de lucru. La ce ne foloseşte, atât timp cât avem în mână un telefon sau o tabletă, or un laptop, iar efortul depus pentru memorarea sau evocarea informaţiilor cu ajutorul acestor instrumente este incomparabil mai mic?

Ce se întâmplă însă dacă instrumentele electronice devin indisponibile?

Desigur, rar se poate produce o astfel de situaţie, dar să ne imaginăm că ne aflăm în afara ariei de acoperire, nu avem curent electric, am pierdut telefonul şi ne aflăm într-un mediu străin, o calamitate ne pune într-o situaţie-limită, etc… Atunci, întreaga noastră existenţă materială rămâne să se bazeze pe ceea ce observăm şi percepem, pe capacitatea noastră cognitivă, pe memorie şi pe experienţele noastre trecute, individuale sau colective.

Însă, chiar şi în afara unor circumstanţe extreme, sunt momente în care memoria creierului este necesară, aici şi acum, de neînlocuit: examenele.Din ce în ce mai des, elevii şi studenţii folosesc o ‘scuză’ pentru insuccesele lor la examene: ‘am învăţat, dar nu-mi aduc aminte nimic!’ Suntem tentaţi să credem că nu e chiar aşa, că de fapt nu au învăţat, dar în realitate există elemente care le dau dreptate. Pentru a putea fi folosită corespunzător, memoria trebuie exersată. Neutilizată, ea se leneveşte şi nu ne mai ajută, mai ales în situaţii stresante, critice.

Pentru a demonstra acest fapt, cadrele didactice ale Facultăţii de Psihosociologie de la UNIVERSITATEA ANDREI ŞAGUNA din Constanţa, în colaborare cu ASOCIAŢIA DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ – şcoala Erskine, au iniţiat un program de cercetare având ca obiectiv găsirea celor mai bune metode de îmbunătăţire a calităţii memoriei de lucru, scopul final fiind acela de a creşte performanţa în învăţare.

Programul a debutat vineri, 11 octombrie 2013 ora 16.00, printr-un workshop susţinut în Aula Magna a Universităţii Andrei Şaguna, având ca temă: ‘Performanţă în învăţare prin tehnici de optimizare a memoriei. ‘ Workshop-ul a fost susţinut de către Psihoterapeut Camelia Alina Stavarache, Preşedinta Asociaţiei de Psihoterapie Integrativă-şcoala Erskine şi Conferenţiar universitar Livica Frăţiman, medic şi psihoterapeut, Decan al Facultăţii de Psihosociologie de la Universitatea Andrei Şaguna.

Obiectivul principal al acestui workshop a fost de a crea un cadru de cercetare-pilot pentru compararea unor metode de creştere a eficienţei memoriei. Pentru început s-a utilizat ca metodă hipnoza, iar pentru comparaţie, tehnici corporale autoadministrate. Un eşantion de studenţi a primit sub hipnoză sugestii de îmbunătăţire a memoriei, iar un alt eşantion a fost instruit să realizeze, timp de şapte săptămâni, un program de antrenament mental denumit ‘ integrativ memo’, alcătuit din exerciţii adresate principalelor sisteme neuropsihice de receptare a informaţiilor. La începutul şi la finalul programului se realizează testarea memoriei cu instrumente adecvate specifice acestui domeniu. Rezultatele vor fi prelucrate de către colectivul de cercetători şi vor fi publicate în reviste de specialitate, iar exerciţiile cele mai eficiente vor fi cuprinse în programe de antrenament al memoriei adresate elevilor, studenţilor şi altor categorii de persoane implicate în procese complexe de învăţare.

Workshop-ul desfăşurat la Universitatea Andrei Şaguna s-a bucurat de interesul unui numeros public alcătuit din cadre didactice şi studenţi, care aşteaptă cu nerăbdare rezultatele cercetării. Această activitate se numără printre multe altele cu care Universitatea Andrei Şaguna ne-a obişnuit, activităţi destinate în special tinerilor, elevi şi studenţi, adică celor care au cel mai mult nevoie de sprijin pentru a debuta în viaţa socio-profesională.

O psihoterapie integrativa a rusinii- studiu de caz

 

Autor: Richard G. Erskine, PhD. ( presedinte de onoare al Asociatiei de Psihoterapie Integrativa)

Terapia Theresei pe care i-am facut-o în ultimele luni, a constat în principal dintr-o combinație de empatie si acordarea la nevoile ei relationale și de o prezență susținută,  fara critica, din partea mea. Cu toate acestea, eu  m-am axat pe managementul comportamental atât al turbulențelor ei interne,  cat și  in relațiile ei de acasa și de la locul de muncă.

În prima sesiune, de la începutul lunii septembrie, Theresa a spus că timpul verii ea nu s-a simțit “atât de pierduta” și că ea a folosit “sfaturile” mele de mai multe ori pentru a evita “certurile” cu prietenul ei. Spunea ca i-a fost dor de sedintele noastre și ca vroia sa continue terapia.

 Am făcut un nou contract pentru o psihoterapie în profunzime, pentru a rezolva confuziile ei afective, pentru a înțelege modul în care ea retrăieste conflictele din copilărie în prezent și ca sa  găsească modalități alternative de stabilizare, adica sa nu mai fie furioasa sau sa simta nevoia de atentie pentru neajutorarea ei.

Planul nostru a inclus terapie de două ori pe săptămână cu posibilitatea de a face sesiuni suplimentare când ii este necesar. Noul nostru contract prevedea că  putem vorbi la telefon “dacă este necesar”, doar pentru 5 minute și nu mai mult. Am definit “dacă este necesar”, printr-o argumentare  concludenta a problemei și în primul rand cu conditia sa faca o programare suplimentara, pentru următoarea zi. Această strategie, aproape  a eliminat  apelurile  ei telefonice din noapte și a oferit o stabilitate în relationare, ceva ce i-a lipsit din viața ei.

 In mai multe sesiuni, a fost reticenta in a vorbi despre copilăria ei: “Copilăria mea a fost blestemata” a strigat ea. “Nu am nici o  amintire. Aceasta este viata mea de adult, care este plina de probleme.”

 In timp ce imi povestea de problemele relationale, am ajutat-o pe  Theresa sa-si identifice sentimentele ei rezultate din experientele anterioare din viata ei.

Theresa a relatat o poveste dureroasă din primul ei an universitar. Unele fete nu o plăceau  și nu vroiau să locuiască cu ea  în camera de camin. Ea a descris modul în care o barfeau, despre cum “criticau tot ceea ce insemna ea.” De multe ori, am folosit această poveste ca o deschidere pentru a explora alte critici și refuzuri în viața ei  de adolescenta. Cu fiecare explorare, ea a început să-și amintească situații umilitoare de la școala sau comentarii din partea mamei care o ridiculiza: “Chiar și când mama mea nu mi-a vorbit zile la rand la un moment dat, privirea ei disprețuitoare mereu ma facea sa ma simt ca un rahat. De multe ori, cand vorbea cu mine, ma facea sa ma simt neimportanta si ca este ceva in neregula cu mine. Mi-e teama ca mama are dreptate. Ma simt ca un rahat! “

 Declarațiile anterioare  ale Terezei “Nu am amintiri din copilăria mea”, au început să se contopească într-o creșterea a gradului de conștientizare a criticilor și al  abuzului verbal, experimentat ca si copil. Ca răspuns la anamneza mea fenomenologică, au aparut amintiri explicite în fiecare sesiune. Ea a descris copilăria ei ca fiind “incredibil de singura

Cu fiecare intrebare pe care i-o puneam,  despre  modul în care mama ei ii acorda ​​ atenție si afecțiune, ea raporta senzație de “gol sau de foame” avand o stare depresiva.  Această relație a deschis multe amintiri noi ce nu au fost conștientizate anterior.

 Munca noastra terapeutica s-a  mutat de la accentual pus pe  tatăl ei in sesiunile anterioare de psihoterapie, pe  amintirile vii și dureroase despre mama ei. Theresa a spus povesti dupa povesti despre modul in care  mamei ei o critica. Prin validarea si normalizarea furiei ei, am incercat sa o ajut pe Theresa să-și exprime furia ei.

Am fost îngrijorat  pentru Theresa, deoarece încă nu avea securitate internă suficientă pentru a se angaja în orice activitate imaginativa cum ar fi, furia ei sau  sa vorbeasca cu imaginea  mamei sale prin tehnica scaunului gol.

 Am intrebat-o  ce senzații  a simțit doar cu o secundă înainte de furie. Cu aceste anchete fenomenologice, Theresa început să descrie “durerile corpului ” – dureri ce au fost identificate ca fiind de tristețe și de rușine în relația cu mama ei.

Deoarece atât tristețea cat și rușinea au fost experimentat ca dureri ale corpului, am ales să se concentreze asupra rușinii, înainte de a se conecta pe deplin la tristețea ei.

 Atenția prelungită din decursul mai multor sesiuni asupra senzațiilor ei corporale a identificat faptul că sentimentul copleșitor al rușinii a fost rezultatul  criticilor si ridicularizarii constante a mamei ei. Theresa nu aveau capacitatea de a-și exprima orice protest, rezultatul a fost  ca a strans in ea furia, iar muschii ei s-au contractat cronic.

 Mama ei în mod repetat a  ignorat sau ridiculizate comportamentul Theresei, nesatisfacundu-i nevoile relationale. Din combinația de a fi speriat și imobilizat fizic din cauza critici și ridiculizarii, a rezultat incapacitatea ei de a protesta în mod eficient. O psihoterapie eficace pentru  rușine, a ajutat-o sa descopere teama de ridicol, de abandon și nevoile ei nesatisfacute de validare, auto-definire, și impact.

 Câteva zile au fost marcate de nemulțumirea ei in ceea ce priveste relația noastră  terapeutica, ea simtindu-se criticata de către mine .

Da, au fost cateva momente când am făcut erori , înțelegand-o  greșit ei,  îndemnand-o prea repede să -și schimbe comportamentul  sau tragand concluzii fără sa fac o ancheta sau sa tin cont si de punctul ei de vedere . Am recunoscut erorile mele si mi-am asumat responsabilitatea pentru modul în care comportamentul meu  a afectat-o.

 Theresa nu au uitat aceste tranzacții importante. Ea a adaugat : ” Mama mea nu a recunoscut sau nu si-a asumat responsabilitatea pentru modul lamentabil in care m-a tratat . La început, nu am înțeles de ce ti-ai cerut scuze. Dar acum, inteleg. Asta este normal. Eu o fac chiar cu prietenul meu acum . “

 Au fost multe evenimente relaționale perturbatoare în copilărie, in familia ei.Niciodată  in familia ei nu s-a  vorbit despre  suparari ori s-au recunoscut  evenimente, sentimente  delicate. Bunătatea, considerația, complimentele, compasiunea și afecțiunea nu au facut parte din copilăriei Theresei. Aceste componente sunt elemente importante în formarea fiecarui copil cu un atașament securizant . Când i-am spus ca aceste nevoii sunt foarte importante, ea m-a intrebat:  ” Chiar crezi asta?”.

În unele sesiuni, am ales să-i spun cateva intrebari.  De exemplu , mi-a spus despre momentele cand lua cate un pui de bătaie severă de la mama ei, apoi s-a întors brusc si m-a întrebat dacă am crezut în povestea ei. I-am răspuns cu o întrebare :  ” Ce înseamnă dacă nu cred povestea ta despre mama ta ca te loveste? Si cat conteaza dacă eu te cred ? “

    Facand un rezumat al răspunsurilor sale complexe  si a momentelor in care plangea,  am putut deduce amintiri legate de pedepse, rusine,, neglijarea nevoilor si abandon emotional.

Copyright Institutul de Psihoterapie Integrativă , New York &

Vancouver, BC și Richard G. Erskine , PhD . Iulie 20,2011 .

Page 1 of 41234